image
Sursa foto: Profimedia

În trei luni, aproape 800 de copii au decedat sau au fost uciși de războiul declanșat de Rusia în Ucraina

Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei se soldează zilnic cu zeci de victime, morți și răniți.

Procuratura Generală a Ucrainei anunță că din 24 februarie și până astăzi, și-au pierdut viața 287 de copii ucraineni, iar alți 508 au fost răniți.

Până în prezent, 795 de copii au avut de suferit de pe urma agresiunii rusești. Datele prezentate în dimineața zilei de 12 iunie indică faptul că 287 de copii și-au pierdut viețile în rezultatul atacurilor cu rachete sau de artilerie ale rușilor în Ucraina, iar încă 508 de copii s-au ales cu diverse răni sau traumatisme.

„Aceste date nu sunt finale, întrucât ancheta este încă în desfășurare pentru a confirma cifrele atât de pe teritoriile unde au loc ostilități militare intense, cât și pe cele eliberate sau vremelnic ocupate de invadatori”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Oficului Procuraturorului General al Ucrainei.

În total, copiii au avut de suferit cel mai mult în regiunea Donețk (217), regiunea Harkov (149), regiunea Kiev (116), regiunea Cernigov (68), regiunea Luhansk (53), regiunea Herson (52), regiunea Nikolaev (48), regiunea Zaporojie (30), regiunea Sumâ (17), orașul Kiev (16) și regiunea Jâtomâr (15). Totodată, până în prezent, 1971 instituții de învățământ au fost afectate din cauza exploziilor și bombardamentelor constante asupra orașelor și satelor ucrainene, efectuate de către forțele armate ale Rusiei. Din acest total, 194 de clădiri au fost distruse din temelii.

Noutăţile partenerilor

comentarii: