image
Sursa foto: Twitter

VIDEO: Mariupol, oraș al suferinței; Cum arată un cimitir în care sunt îngropați civilii uciși

O înregistrare video cu unul dintre numeroasele cimitire în care sunt înmormântați civilii uciși în Ucraina a apărut în mediul online, a anunțat vineri Centrul ucrainean pentru comunicare strategică și securitate informațională din cadrul Ministerului Culturii și Politicii Informaționale (Stratcom), într-un mesaj publicat pe Twitter, potrivit The Guardian.

„Acesta este unul dintre numeroasele cimitire de civili din Mariupol. Are peste 3.000 de morminte proaspete. Iată ce a făcut Rusia acestui oraș cândva înfloritor, cu aproape 500.000 de locuitori”, a scris Stratcom în postare.

Potrivit primarului din Mariupol, Vadim Boichenko, sub fiecare casă distrusă din oraș se află între 50 și 100 de persoane ucise, numărul de case distruse ajungând la 1.300.

„Prin urmare, numărul real de persoane ucise în oraș poate fi mult mai mare decât cel estimat anterior”, a precizat Stratcom.

Petro Andriuşcenko, consilierul primarului din Mariupol, vorbește într-un mesaj pe Telegram despre o „caravană nesfârşită a morţii” în oraşul port ocupat de ruși.

Oficialul ucrainean a spus că aproximativ două cincimi dintre clădiri au fost verificate de forţele de ocupaţie până în prezent. Într-un mesaj postat joi dimineaţă, Andriuşcenko a susţinut că rușii au renunțat să mai verifice clădirile și că au început să demoleze imobilele, fără să mai caute cadavrele sub dărâmături.

Oficialul a spus că nu se va şti niciodată numărul exact al locuitorilor din Mariupol care au murit şi care se află încă sub dărâmături, urmând să fie îngropați printre gunoaie și moloz.„Fără cuvinte. Doar furie”, a adăugat Andriuşcenko.

Luna trecută, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk a declarat că 60% din clădirile din Mariupol au fost distruse, iar dintre acestea 20% nu mai pot fi reconstruite.

Noutăţile partenerilor

comentarii: