image
Sursa foto: joblist.md

Moldovenii, înglodați în datorii; Volumul acestora se ridică la 42 de miliarde de lei

Volumul datoriilor pe care le-au acumulat cetățenii Republicii Moldova pe la bănci, la instituții de microfinanțare sau la cămătari ajunge la aproape 42 de miliarde de lei. Aproape 56 de mii de persoane au datorii față de cel puțin trei entități financiare, afirmă expertul economic Veaceslav Ioniță.

Altfel spus, acești oameni s-au împrumutat cam de peste tot de unde au putut, iar cei mai mulți dintre ei acumulează noi și noi împrumuturi, pentru a le achita pe cele vechi.

Veaceslav Ioniță atenționează că deși numărul persoanelor care au datorii la câte trei surse de finanțare a scăzut în ultima jumătate de an, de la 59,2 mii la 55,6 mii, volumul total al datoriilor pe care le au cetățenii la instituții bancare, nebancare sau la persoane fizice a crescut vertiginos în ultimii cinci ani.

„Gradul de împrumut al cetățenilor a crescut foarte puternic în ultimii cinci ani. Cetățenii noștri, datorită dobânzilor mici, datorită gustului de a consuma, de a lua anumite bunuri de lungă durată anume acum, oamenii noștri s-au împrumutat destul de puternic. Iar la ziua de astăzi, noi estimăm că datoria totală a persoanelor fizice din Republica Moldova, față de instituțiile financiar și persoanele private, este de aproape 42 de miliarde de lei, în creștere semnificativă față de acum cinci ani”, susține expertul economic.

Totuși cea mai mare explozie a creditelor luate de populație s-a înregistrat în 2021, când volumul creditelor luate de persoanele fizice din sistemul bancar a crescut cu 8,3%. Odată cu înăsprirea politicii monetare, care a început în iulie 2021 și continuă până în prezent, gradul de îndatorare a persoanelor fizice a mai încetinit și a crescut cu doar 1,3%. Chiar și așa, volumul total al datoriei pe care o au cetățenii la bănci și la instituțiile de microcreditare a ajuns în prezent la 33 de miliarde de lei. Alte 9 miliarde de lei sunt bani, pe care oamenii i-au împrumutat de la rude, de la prieteni și de la cămătari.

„Un sfert din populație are datorii. Dintre aceștia, 20 de procente spun că au împrumuturi la bănci, 10,9% spun că au împrumuturi la instituții nebancare, 9% - de la rude și prieteni și 1,5% - de la cămătari. Când adunăm aceste cifre, observați că cifra finală este 40%. Puteți să mă întrebați - ”cum adică, 40% din oameni au împrumuturi într-o parte sau alta, dar Dumneavoastră spuneți că 25%?”. Toată problema este că majoritatea oamenilor, sau 15% dintre ei, au împrumuturi din cel puțin două surse. Adică, omul are credit și la bancă și la instituție nebancară, are credit de la bancă și de la rude și prieteni”, menționează Ioniță.

Concluziile prezentate de expertul economic se bazează pe datele oficiale din sistemul bancar, dar și pe informațiile acumulate de la cetățeni în cadrul a două sondaje de opinie, realizate de IDIS Viitorul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: