Moldova Innovation Technology Park lansează primul curs de Executive Product Management în parteneriat cu Universitatea UC Berkeley, California

Product School – Media Picture
Foto: Tehnologiile Viitorului în Moldova

Calitatea specialiștilor din sectoarele creative și IT din țară este una din cheile succesului Moldovei pe plan internațional. Moldova Innovation Technology Park, în rolul său de catalizator al investițiilor în sector și de vizionar strategic al industriei, lansează cursul inovativ Product Management Studio pentru top manageri din companii și start-upuri TIC și creativ, de la una din universitățile de top din lume, UC Berkeley.

Cursul oferă posibilitatea fondatorilor, administratorilor de companii și profesioniștilor din top management să dezvolte capacități mai avansate de viziune, să creeze echipe specializate pe dezvoltare de produse și să asigure o comunicare transparentă și inovatoare cu clienții. Product Management Studio este un curs online care pune accent pe managementul produselor, strategiile de stabilire a prețurilor, planificarea portofoliului și tacticile de negociere.

Cursul va dura opt săptămâni, cu o durată totală de 40 de ore și este predat de membri ai renumitei școli de educație executivă Berkeley, UC Berkeley și Haas School of Business. Participanții vor avea acces la coaching individual și în echipă de la manageri de produse, experți cu o vastă experiență profesională și de leadership într-o gamă largă de industrii.

Pe tot parcursul cursului și la finalizare, participanții vor avea oportunități exclusive de networking și acces la comunitatea de absolvenți a programului.

Programul se adresează profesioniștilor cu experiență focusați pe design de produs, dezvoltare de produs, lansare de produs, marketing, strategii de marketing, vânzări și management de produs în toate industriile.

Cursul va fi în limba engleză. Subiectele cursului sunt clasificate în șapte module mari și extinse:
#1 Product Management Overview;
#2 Business Model Design & Building Your Customer Story;
#3 What Value are you Providing for Whom?
#4 How Do We Create & Deliver Value?
#5 How Do We Capture Value?
#6 Mobilizing and Executing;
#7 Portfolio Planning & Storytelling
.

BERKELEY HAAS în cifre:
# A doua cea mai veche școală de afaceri din Statele Unite;
# Trei programe de MBA (Fulltime, Evening & Weekend, Executive) și Executive Education, clasate pe locul 1 în rândul universităților publice;
# Peste 41 000 de absolvenți în peste 80 de țări;
# Una dintre primele 10 școli de afaceri de urmărit în 2022 pentru inovațiile sale în tehnologia clasei virtuale.

Acest program inovativ este posibil datorită parteneriatului strategic cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, partener de implementare fiind Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups. MITP a ales să investească în el exclusiv pentru companiile sale locale de tehnologie/creative și startup-uri.

Participanții la curs vor beneficia de finanțare de 50 % (pentru companii mijlocii/mari) și 75 % (pentru start-upurile care dezvoltă produse tehnologice). Prețul cursului complet este de 3 000 USD.

Product Management Studio va începe pe 7 iulie și va avea săptămânal câte o sesiune de mentorat. Durata sesiunii este de 1,5 ore, începând cu ora 18.00 în format online.

Îi încurajăm pe directorii și top managementul companiilor de tehnologie din Moldova, precum și pe orice profesionist interesat să-și orienteze cariera către un rol de management de produs, să profite de această oportunitate unică. Participanții vor câștiga, pe lângă cunoștințele și abilitățile neprețuite, un semn de distincție de la o universitate de clasă mondială și vor avea acces liber la o rețea globală de alumni ai UC Berkeley Executive Education.

În urma viziunilor dezvoltate în cadrul MITP și în colaborare cu partenerii săi, Moldova se transformă într-o destinație regională de top pentru produse și servicii tehnologice cu valoare adăugată înaltă.

Nu rata ocazia de a deveni alumni al unui curs de top de la UC Berkeley. Accesează linkul pentru a te înscrie în program: https://bit.ly/product-berkeley-2022. Termenul limită de depunere este 12 iunie 2022.

Mai multe detalii despre curs poți găsi aici: https://executive.berkeley.edu/programs/product-management-studio

Proiectul Tehnologiile Viitorului în Moldova, finanțat de USAID și Suedia, susține dezvoltarea economiei digitale, creative și prietenoase mediului în Moldova. Proiectul, cu un buget de 32,8 mln USD și o durată de implementare de cinci ani (2021-2026),  promovează, în echipă cu partenerii cheie, inovația și noile tehnologii  în următoarele sectoare strategice pentru R. Moldova – tehnologia informațiilor și comunicației (TIC), ingineria, industria ușoară, industriile creative și digital media – pentru a spori competitivitatea și integrarea acestora pe piața globală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente