(video) Trei ani de la crearea alianței PSRM/ACUM. Năstase: E nedrept că cineva, ca musca la arat, își atribuie meritele. Debarcarea lui Plahotniuc aparține poporului

Președintele fondator al Platformei DA, Andrei Năstase, a venit cu un mesaj în contextul celor 3 ani de la formarea alianței PSRM și ACUM. „Acum trei ani cădeau un regim oligarhic și acest fapt se datorează în totalitate poporului Republicii Moldova. E nedrept că cineva ca musca la arat să-și atribuie meritele oamenilor”, a declarat Năstase.

Foto: UNIMEDIA

„Acum trei ani cădeau un regim oligarhic și acest fapt se datorează în totalitate poporului Republicii Moldova, tuturor moldovenilor, indiferent unde se aflau - în Republica Moldova sau în diasporă. Din acea zi, din iunie 2019, mulți, foarte mulți au fost cei care și-au atribuit această minunată victorie a poporului nostru. E nedrept că cineva ca musca la arat să-și atribuie meritele oamenilor

8 iunie este astăzi, 8 iunie în care mă aștept din nou, câte un tânăr aflat astăzi în Parlament, pentru care este și primul loc de muncă și care nu a făcut tare mare lucru, poate că era alături de cei care furau miliardul atunci, cei care concesionau aeroportul, astăzi să-și tragă osanele sie și bineînțeles liderului lor suprem. Eu zic să vă abțineți, să vă potoliți. Meritul pentru debarcarea, în 2019, a lui Plahotniuc aparține în totalitate poporului”, a spus Președintele fondator al Platformei DA într-un video pe Facebook.

Deputații Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) și cei din Blocul ACUM au semnat la data de 8 iunie 2019 o înțelegere politică temporară, prin care lidera PSRM, Zinaida Greceanîi a fost numită speaker, iar lidera PAS de atunci, Maia Sandu - prim-ministră a Republicii Moldova.


Pub