Cazul celor 13 magistrați. O asociație de judecători, condusă de magistrata Victoria Sanduța, cere Maiei Sandu să respecte Constituția: „Și-a depășit atribuțiile”

Asociația Judecătorilor „Vocea Justiției” trage un semnal de alarmă în legătură cu refuzul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, referitor la numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a 13 judecători, inclusiv și judecătoarea Victoria Sanduța, Președintele Asociației Judecătorilor ”Vocea Justiției”. Asociația califică refuzul drept un semnal foarte periculos transmis către întreg sistemul judecătoresc și societate prin adoptarea acestui refuz nemotivat. „În situația dată Președintele Republicii Moldova, conform legislației în vigoare, și-a depășit atribuțiile, deoarece acesta nu are dreptul de a-și atribui competența unui organ de constatare a carențelor în activitatea judecătorilor, care îi revine de exemplu Colegiului Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale sau Agenției Naționale de Integritate”, se arată în comunicatul emis.

Foto: captură de ecran

„Victoria Sanduța a fost numită în funcție de judecător, la 15 martie 2017 pe un termen de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului după expirarea termenului. Judecătoarea Victoria Sanduța este cea, care la 26 martie 2019, a fost transferată ilegal și abuziv de CSM și Președintele instanței la o altă specializare, pentru că era prea vocală și activă, pentru că vocifera problemele din sistem și după cum cineva chiar i-a transmis ”pentru că era prea independentă”. Acest transfer a fost contestat de ea în instanță și la Curtea Constituțională, care la 24 martie 2020 a declarat neconstituțional articolul din lege, care a stat la baza emiterii Hotărârii abuzive a Consiliului Superior al Magistraturii, motivând prin faptul că atentează la independența judecătorilor. La 25 mai 2019, judecătoarea Victoria Sanduța a fost unicul contracandidat al magistratului Vlad Clima, la alegerile pentru funcția de Președinte al Asociației Judecătorilor din Moldova - AJM. Sistemul judecătoresc atunci l-a ales pe Vlad Clima să-i reprezinte.

La 23 iulie 2019, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Judecătoarea Victoria Sanduța a avut un discurs critic la adresa membrilor CSM, cărora le-a cerut DEMISIA IN CORPORE, pentru că au contribuit la crearea unui sistem judecătoresc „dependent și aservit” și pentru că au tolerat abuzuri în privința judecătorilor. La 12 august 2019, Victoria Sanduța împreună cu mai mulți colegi, care și-au dorit promovarea independenței justiției și valorilor Statului de Drept, au creat o altă asociație a judecătorilor denumită Asociația ”Vocea Justiției”, care a devenit o platformă liberă și independentă pentru a vocifera și iniția un dialog constructiv în societate, cu celelalte puteri în stat, Parlament, Guvern, Președinție, referitor la problemele cu care se confruntă sistemul judecătoresc și au propus soluții eficiente și legale.

Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției”, în frunte cu Victoria Sanduța, mereu a susținut ferm și activ, necesitatea reformării sistemului judecătoresc, de multe ori a criticat modalitățile si instrumentele care sunt alese de puterea legislativă (Parlament) și executivă (Guvern și Președinție), invocând riscurile sporite pentru independența justiției și căderea în arbitrariu. În cazul dat, atragem o atenție sporită că într-un un act prezidențial au fost indicați mai mulți judecători și lipsește o motivare în privința fiecărui judecător aparte, cu indicarea unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidaților cu funcția respectivă, așa cum prevede legislația în vigoare. Previzibilitatea legii la acest capitol denotă că, de la bun început judecătorii trebuie să aibă încrederea că vor fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu vor face față rigorilor impuse de profesie și că decizia cu privire la eliberarea din funcție va fi luată, cu respectarea legii materiale și procedurilor legale” se arată în notă.

Aceștia mai menționează că, pe de altă parte, inclusiv societatea trebuie să știe motivele și probele care au servit ca temei pentru respingerea candidaturii judecătorului, ca să fie exclusă situația eliminării judecătorilor din sistemul judecătoresc ca răfuială personală sau ca eliminarea celor care nu susțin ideile politicului și sunt prea vocali criticând deciziile executivului și legislativului.

„Președintele Republicii Moldova nu ar trebui să respingă numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorilor, decât dacă prezintă probe incontestabile că judecătorul nu merită să mai fie parte din corpul judecătoresc. La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în procedura de evaluare, nici de către Inspecția Judiciară, Agenția Națională de Integritate sau altă autoritate competentă.

Chiar dacă Președintelui Republicii Moldova i-au apărut careva dubii referitor la activitatea judecătorilor vizați, legea prevede destul de clar modalitatea și procedura de tragere la răspundere disciplinară, penală a judecătorilor în cazul depistării cărorva carențe în activitatea acestora. Or, în situația dată Președintele Republicii Moldova, conform legislației în vigoare, și-a depășit atribuțiile, deoarece acesta nu are dreptul de a-și atribui competența unui organ de constatare a carențelor în activitatea judecătorilor, care îi revine de exemplu Colegiului Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale sau Agenției Naționale de Integritate”, scriu aceștia.

Asociația mai atrage atenția asupra faptului că la 1 aprilie 2022 a intrat în vigoare modificarea art. 116 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova, prin care a fost exclus termenul inițial de 5 ani de numire a judecătorilor, iar motivul de bază a fost constatarea într-o serie de rapoarte și expertize ale Organismelor Internaționale Europene, inclusiv ale Comisiei de la Veneția că acest „termen de probă” submină independența justiției.

„Acest instrument de presiune era folosit ca un filtru politic de a elibera din sistem, fără probe incontestabile, judecătorii vocali, curajoși și cu verticalitate care erau incomozi puterii politice.

Deși de la 01 aprilie 2022 Constituția Republicii Moldova a fost modificată, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în viziunea noastră, a continuat practica vicioasă anterioară, transmițând în acest fel semnale de atentare la independența justiției, lucru care este incompatibil cu cele mai bune practici internaționale în acest domeniu.

Este regretabil faptul că, în lipsa unui refuz motivat al Președintelui Republicii Moldova, bazat pe argumente incontestabile expuse în privința fiecăruia în parte, judecătorii vizați la etapa dată nu au fost numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă”, se arată în comunicat.

În final, Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” cheamă toți judecătorii și societatea civilă să se solidarizeze în situația dată împotriva atentatelor la independența judecătorilor, „care reprezintă o garanție fundamentală a unei bune funcționări a puterii judecătorești”. Potrivit lor, cetățenii au dreptul la judecători independenți, iar instituția președintelui este obligată să respecte Constituția și să nu admită situații când judecătorii, care au o reputație ireproșabilă și se bucură de susținerea și respectul societății, sunt eliminați din sistemul de justiție.

Șefa statului, Maia Sandu, a respins candidaturile a 13 magistrați, propuși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. Documentul a fost publicat pe Facebook de avocatul Vadim Vieru care s-a arătat indignat de această decizie. Solicitată de UNIMEDIA, Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a Președinției a confirmat că președinta a trimis CSM un demers la acest subiect.

„Când pretinzi că faci reforme în justiție, dar elimini din sistem cei mai integri și competenți specialiști”. Astfel a reacționat avocata Violeta Gașițoi, după ce șefa statului, Maia Sandu, a refuzat să numească în funcție mai mulți judecători. Jurista susține că „e dureros că acolo unde în loc să fie eliminați corupții ei sunt promovați în funcții”.

Juristul Nicolae Eșanu a spus că nu este surprins de informația despre respingerea de către președinte a unor candidaturi propuse pentru numirea în funcția de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. „Spun că pentru mine nu a fost o surpriză, deoarece eu aș fi fost foarte surprins dacă se renunța la principiul „este corect ceea ce cred eu că este corect și nu umblați voi cu teorii și interpretări”.

De partea cealaltă, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vladislav Gribincea, a spus că este surprins de faptul că mai mulți judecători au fost refuzați de Președinta Maia Sandu. „Sper ca dna Sandu are probe convingătoare că cei 13 judecători nu mai merită sa activeze ca judecător.”, a declarat Gribincea.

Magistrata Victoria Sanduța a rupt tăcerea după ce șefa statului, Maia Sandu, a refuzat că o numească până la atingerea plafonului de vârstă, alături de alți 12 judecători. „Mă simt de parcă am luat Premiul II Simpatia Publicului, după bunul meu coleg, Valentin, Domnul să te aibă în Împărăția sa, iar juriul „profesionist” m-a exclus din cursă. Ceva îmi amintește asta, Hey ho! Let’s go! Justiție&Rock’n Roll”, a scris aceasta, într-o postare pe Facebook.


Pub