image
Sursa foto: Profimedia

Real Madrid a aflat cât trebuie să plătească pentru transferul lui Gabriel Jesus! Suma cerută de Manchester City

Real Madrid pregătește deja campania de transferuri pentru sezonul următor, iar Carlo Ancelotti (62 de ani) are mai multe ținte clare.

Unul dintre fotbaliștii ceruți de antrenorul italian este Gabriel Jesus (25 de ani), care evoluează în acest moment pentru Manchester City. Atacantul brazilian a intrat de curând în vederile Realului, iar "galacticii" au aflat cât trebuie să scoată din buzunare pentru aducerea acestuia din Premier League.

Potrivit Marca, Manchester City nu are de gând să se despartă de Gabriel Jesus pentru mai puțin de 45 - 50 de milioane de euro. "Cetățenii" vor să amortizeze din investiția făcută în anul 2o17, atunci când l-au cumpărat pe brazilian de la Palmeiras, în schimbul a 32 de milioane de euro.

Arsenal, Tottenham și, mai nou, Chelsea sunt echipele care își doresc și ele să obțină transferul lui Gabriel Jesus.

"Albii" au nevoie de un om care să împartă minutele cu Karim Benzema (34 de ani), întrucât ceilalți doi atacanți din lot, Luka Jovic (24 de ani) și Mariano Diaz (28 de ani) reprezintă variante modeste.

Motivul pentru care madrilenii îl doresc pe brazilian este faptul că antrenorul echipei, Carlo Ancelotti (62 de ani), este un mare admirator al său. Italianul l-a dorit și în 2017, când o pregătea pe Bayern, însă Manchester City a câștigat atunci cursa pentru semnătura sa.

După venirea lui Erling Haaland (21 de ani), sud-americanul are șanse mici să mai prindă constant primul 11 al englezilor. Totuși, în cazul în care norvegianul se va accidenta, Jesus s-ar putea dovedi din nou o soluție eficientă pentru "cetățeni".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: