image
Sursa foto: capital.ro

Peste 15.000 de absolvenți de liceu au susținut astăzi examenul la limba de instruire

Forfota mare la Liceul „Ion Creanga” din Chișinău. Ca să nu întârzie, absolvenții au venit astăzi la centrul de Bacalaureat încă de la prima oră, să treacă testul la limba de instruire. Unii, încrezători în cunoștințele acumulate, alții - plini de emoții, pentru că ar fi cel mai important examen. În total, peste 15 mii de absolvenți au avut astăzi de dat o probă de bac.

Chiar și pe ultima sută de metri, unii elevei continuau să răsfoiască prin notițe, nu cumva să le scape ceva important. Tinerii au declarat că sunt stăpâni pe situație, iar notele vor fi pe potrivă.

Conform regulamentului, înainte de a intra în sălile de bac, elevii au fost verificați cu detectoare de metale.

Părinții și-au luat liber și au venit împreună cu profesorii să-i susțină moral pe copii.

Primul absolvent a ieșit după aproape două ore. Acesta a susținut testul la limba și literatura rusă, și se aștepta ca testul să fie mai complicat decât a fost într-adevăr. Se așteaptă la rezultate bune și cei de la profilul real.

Pentru umaniști, testul a fost mai complicat, dar tinerii spun că s-au isprăvit cu toți itemii.

Vineri, 10 iunie, urmează examenul la limba străină. Pentru 14 iunie este planificat examenul la proba de profil, iar pe 17 iunie - examenul la disciplina propusă la alegere. Potrivit Ministerului Educației, examenele din acest an vor avea loc în 93 de centre de bacalaureat. La sesiune sunt înscriși peste 17.710 candidați - mai mult față de anii precedenți.

Noutăţile partenerilor

comentarii: