Salarii mai mari în Polonia în 2023! Țara va majora salariul minim de două ori

07 Iun. 2022, 17:28
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Iun. 2022, 17:28 // Actual //  MD Bani

Polonia va majora de două ori salariul minim în 2023, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller. Decizia vine în timp ce gospodăriile se confruntă cu inflaţia ridicată, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, începând cu 1 ianuarie 2023, salariul minim va creşte la 3.383 zloţi brut pe lună iar de la 1 iulie la 3.450 zloţi. În prezent, salariul minim este de 3.010 zloţi.

Oficiul de Statistică a anunţat recent că în mai rata inflaţiei în Polonia a urcat la 13,9%.

Guvernul de la Varşovia a introdus o serie de măsuri pentru a ajuta gospodăriile afectate de inflaţia ridicată, inclusiv reducerea TVA la zero la alimentele de bază, şi posibilitatea amânării plăţii ratelor de către cei care au credite ipotecare.

Conform Eurostat, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

Menționăm că, în Republica Moldova salariul minim pe economie este de 3500 de lei, începând cu 1 aprilie 2022. În același timp, salariul mediu este de 9900 de lei.

Realitatea Live

23 Apr. 2024, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Apr. 2024, 14:24 // Actual //  Lupu Eduard

Astăzi, 23 aprilie, a intrat în vigoare Convenția dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chișinău la 15 iunie 2022. Prevederile acestei Convenții se aplică începând cu 1 ianuarie 2025, anunță Ministerul de Externe.

Implementarea Convenției marchează un pas semnificativ în dezvoltarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și Franța. Eliminarea dublei impuneri pentru persoanele fizice și juridice va consolida legăturile economice dintre cele două țări și va spori atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii francezi. Cadru legal și fiscal propice va fi un factor important pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Convenția are drept scop, de asemenea, consolidarea sistemelor financiare și fiscale din cele două țări. Prin coordonarea acțiunilor și schimbul eficient de informații în domeniul fiscal, se va contribui la avansarea dialogului economic moldo-francez și la realizarea proiectelor investiționale de interes comun. Această cooperare va consolida în continuare relațiile bilaterale și va crea oportunități noi pentru ambele țări în ceea ce privește dezvoltarea economică și comercială.

Prin intrarea în vigoare a acestei Convenții, se întăresc bazele unei colaborări mai strânse între Republica Moldova și Franța în domeniul fiscal și economic, consolidând încrederea reciprocă și promovând un mediu de afaceri favorabil și transparent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău