În capitală sunt mai multe șantiere de renovare. Se lucrează asupra zonelor verzi, trotuarelor și parcărilor

santier
Foto: chisinau.md

Primăria municipiului Chișinău informează că au început lucrările de reparaţie a trotuarelor din bd. Cuza Vodă, tronsonul str. Sarmizegetusa – bd. Dacia. În prezent, pe șantier sunt desfășurate activități de decapare a asfaltului vechi şi aplicarea pavajului nou. La final va fi schimbat și învelişul asfaltic pe partea carosabilă.

În paralel, sunt amenajate circa 40 de locuri de parcare, trei dintre acestea fiind destinate persoanelor cu nevoi speciale. La fel, sunt coborâte bordurile la trecerile pietonale.

Tot în sectorul Botanica, continuă amenajarea spațiului din Piața Decebal și a zonei verzi din preajma monumentului Serghei Lazo. În prezent se execută lucrări aplicare a pavajului în zona pietonală, iar în cadrul etapei următoare va aplicat pavajul și asfaltată zona de parcare din bd. Decebal.

În sectorul Ciocana al capitalei sunt la etapa finală lucrările de amenajare a Aleii Școlarilor, în partea de sus a bulevardului.

De asemenea, continuă lucrările de reparație a trotuarelor de pe bd. Mircea cel Bătrân, partea pară, din direcția str. Ginta Latină – str. Petru Zadnipru, iar pe strada M. Sadoveanu, tronson str. P. Zadnipru – str. I. Vieru continuă lucrările de amenajare a trotuarelor, pistelor pentru bicicliști, amenajarea parcărilor și a spațiilor verzi din preajmă.

În sectorul Centru sunt plină desfășurare lucrările de reabilitare a Teatrului Verde din Parcul „Valea Morilor”. Muncitorii au finalizat zona de amplasament a scaunelor, după care urmează montarea acestora.

În sectorul Râșcani se amenajează zona verde de pe carosabilul din Calea Orheiului.

În sectorul Buiucani, în preajma grădinii Dendrologice au început lucrările de amenajare a parcării publice, care va o capacitate de circa 120 de locuri. Proiectul prevede amenajarea a unei suprafețe totale de 4 000 m², care constă în amenajarea a trei accese în zona de  parcare, a zonei pietonale, pozarea rețelei de iluminat nocturne și sistemului de control acces.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente