Rafael Nadal, felicitat din tribune de Regele Spaniei. Actori celebri, printre spectatorii finalei de la Roland Garros 2022

Rafael Nadal și-a confirmat renumele de „regele zgurei” și a scris duminică o nouă pagină de istorie cucerind al 14-lea său trofeu la Roland Garros. Martori în tribune la această performanță au fost chiar fețe regale autentice, dar și celebrități. La final, spaniolul a fost felicitat din tribune de însuși Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, dar și de prințul moștenitor al Norvegiei, informează Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

Rafael Nadal, numărul 5 mondial, la cei 36 de ani ai săi abia împliniți, a câştigat duminică turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, trecând fără probleme, cu scorul de 6-3, 6-3, 6-0, de norvegianul Casper Ruud (nr. 8 ATP), care, la 23 de ani, a fost prezent în premieră în ultimul act al unei competiţii de o asemenea anvergură.

În finala disputată duminică pe arena Philippe Chatrier de la Roland Garros, campionul iberic nu i-a lăsat nicio şansă adversarului său, care, de altfel, se antrenează la academia lui Rafael Nadal din 2018. Nadal a fost cel care a dominat ostilităţile de la un capăt la altul, adjudecându-şi victoria după 2 ore şi 18 minute de joc, sub privirile regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, prezent în tribune. Și Casper Ruud a avut susținători regali în tribune, în persoana prințului moștenitor al Coroanei norvegiene și a soției acestuia. Actorii Hugh Grant, împreună cu soția sa Anna Elisabet Eberstein, Michael Douglas, Sienna Miller și Oli Green au fost în tribune la finala de la Roland Garros 2022. La final, Nadal a fost felicitat de fețele regale, care s-au întins, din tribune, ca să dea mâna cu regele absolut al arenei de la Roland Garros.

Rafael Nadal este tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam din istorie: 22. El s-a distanțat astfel de marii săi rivali, sârbul Novak Djokovic şi elveţianul Roger Federer, ambii cu câte 20 de titluri majore.


Pub