În Moldova sunt 64 de persoane cu vârsta peste 100 de ani: Vezi care este cel mai longeviv locuitor al țării

Potrivit datelor oficiale în Registrul de stat al populaţiei sunt luate la evidență 534 de persoane cu vârsta peste 100 de ani, cetăţeni ai Republicii Moldova. Dintre aceștia, 291 de persoane sunt înregistrate la domiciliu pe teritoriul Republicii Moldova, iar 243 nu au înregistrare la domiciliu/reşedinţa temporară.

Foto: realitateaoltului.ro

Din numărul total de 291 de persoane cu vârsta peste 100 de ani înregistrate la domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova:

  • 64 de persoane sunt stabilite în viaţă. Cea mai longevivă persoană luată în evidenţă în Registrul de stat al populaţiei, de sex feminin, are vârsta de 113 ani și locuiește în satul Slobozia Nouă, raionul Soroca (actualmente se află la întreținerea statului în serviciul de plasament de tip rezidenţial situat în satul Badiceni, raionul Soroca). Cea mai longevivă persoană de sex masculin are vârsta de 112 ani, locuieşte în satul Corjeuţi, raionul Briceni;

  • 156 de persoane nu pot fi identificate, deoarece nu locuiesc la adresa de domiciliu, iar autorităţile publice locale și rudele identificate nu dispun de informaţii privind locul aflării acestora;

  • 71 de persoane sunt locuitori din stânga Nistrului și municipiul Bender. Agenţia Servicii Publice nu deține informații cu privire la toate faptele și evenimente de stare civilă, care s-au produs în stânga Nistrului și în municipiul Bender.

Cea mai longevivă persoană, care a locuit pe teritoriul Republicii Moldova în perioada independenței, a fost identificată o femeie cu înregistrarea la domiciliu în raionul Donduşeni, satul Cernoleuca şi la 03.11.2006 a fost radiată din evidenţă pe motivul decesului, în vârstă de 117 ani.

Procesul de automatizare a actelor de deces, cu actualizarea informaţiei în Registrul de stat al populaţiei a fost pus în aplicare în a doua jumătate a anului 2004, pe când majoritatea pensionarilor au fost luaţi în evidenţă în Registrul de stat al populaţiei în anii 2001 – 2002, ca urmare a procesului de înregistrare în masă în baza paşaportului de tip sovietic, cu atribuirea concomitentă a numărului de identificare de stat. O bună parte din aceștia, până în anul 2005, au avut posibilitatea de a călători în statele CSI în baza pașaportului de tip vechi. Unii s-au stabilit cu domiciliu în străinătate – în țările de origine, fără a se radia din evidență de pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit legislației, radierea din evidenţa la domiciliu a persoanelor decedate se efectuează în temeiul certificatului de deces sau al comunicării oficiale în acest sens a organului de stare civilă din țară sau a autorității competente din străinătate, transmise direct Agenției Servicii Publice sau prin intermediul Ministerului Justiției ori al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova, potrivit obligațiilor prevăzute de acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte sau pe bază de reciprocitate.

În pofida acţiunilor întreprinse, chiar și în situațiile în care se cunoaște informația despre decesul persoanei de-facto, Agenția Servicii Publice nu poate actualiza informaţia respectivă în Registrul de stat al populaţiei din următoarele motive:

  1. statul pe teritoriul căruia a decedat cetățeanul Republicii Moldova nu a informat autoritățile Republicii Moldova;

  2. rudele cetățeanului decedat în străinătate nu solicită transcrierea actului de deces întocmit de autoritățile străine;

  3. în cazul decesului cetăţeanului Republicii Moldova aflat temporar s-au stabilit cu domiciliul în străinătate şi care a dobândit cetăţenia altui stat autorităţile competente ale acestui stat nu comunică autorităţilor Republicii Moldova despre decesul acestuia, pe motiv că în raport cu statul respectiv acesta se identifică ca cetăţean al acestui stat, dar nu al Republicii Moldova;

  4. persoana a decedat pe teritoriul Republicii Moldova și a fost înhumată fără a i se întocmi actul de deces și fără a i se elibera certificatul de deces;

  5. lipsa schimbului informațional între ambele maluri ale Nistrului referitor la datele cu caracter personal ale persoanelor fizice, inclusiv privind decesul acestora.

Astfel, numărul total 534 de persoane cu vârsta peste 100 de ani luate în evidență în Registrul de stat al populației nu este relevant.

În vederea identificării soluţiilor optime pentru actualizarea Registrului de stat al populaţiei cu informaţie veridică, Agenţia Servicii Publice întreprinde în continuare acţiuni concrete şi conlucrează cu alte autorităţi publice, precum și cu organele de stare civilă din străinătate.

Pe perioada semestrului II al anului 2020 până în prezent de la autorităţile în materie de stare civilă din statele membre CSI (Ucraina, Federaţia Rusă, Belarus etc.) s-a solicitat informaţia despre statutul a 449 de persoane de vârstă înaintată şi ca urmare, în temeiul comunicărilor oficiale a fost actualizată informația în Registrul de stat al populației cu privire la decesul a 91 de persoane.


Pub