Dmitro Kuleba, replică tăioasă pentru Macron, care a spus că Rusia nu trebuie să fie umilită: „Aceste apeluri umilesc doar Franța”

Ministrul de Externe al Ucrainei a venit cu o replică dură la apelul președintelui francez Emmanuel Macron, care a afirmat din nou că Rusia „nu trebuie umilită”, în perspectiva negocierilor de pace care vor urma după încheierea conflictului din Ucraina, scrie digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

„Apelurile de a evita umilirea Rusiei nu pot umili decât Franța și orice altă țară care transmite un mesaj similar. Pentru că Rusia este cea care se umilește singură. Mai bine ne concentrăm cum să punem Rusia la locul ei. Asta va aduce pacea și va salva vieți”, a scris Dmitro Kuleba pe Twitter, la câteva ore după apelul președintelui Macron.

Macron a spus că a petrecut „aproximativ o sută de ore” în conversații telefonice despre Ucraina cu Putin, din luna decembrie. Acesta a spus că omologul său rus, Vladimir Putin, a făcut „o eroare istorică” prin atacarea Ucrainei, astfel că acum este izolat, dar a insistat că Rusia nu trebuie umilită pe plan internaţional.

„Nu trebuie să umilim Rusia, pentru ca atunci când se vor încheia luptele, să putem construi o cale de ieşire la nivel diplomatic”, a subliniat Emmanuel Macron.


Pub