Familia regală britanică, la parada tradițională Trooping the Colour. Regina a privit ceremonia de la balcon

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a apărut joi la balconul oficial al Palatului Buckingham din Londra, în prima zi a festivităţilor care marchează Jubileul de Platină. Suverana a fost aclamată de zeci de mii de persoane. Alți membri ai familiei regale au mers în trăsură la tradiționala paradă Trooping the Colourn informează Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

Suverana, în vârstă de 96 de ani, îmbrăcată într-o haină albastru deschis şi sprijinindu-se într-un baston, a fost însoţită de Ducele de Kent, colonelul Gărzilor Scoţiene, unul dintre regimentele de elită ale Gărzii Regale Britanice, care i-a salutat pe participanţii la parada militară anuală Trooping the Colour.

Tot de la balconul oficial al Palatului Buckingham, regina a asistat la parada aeriană oferită de piloţii Royal Air Force, de data aceasta însoţită de membri ai familiei regale cu funcţii oficiale şi de copiii lor.

Palatul nu a confirmat până miercuri seara apariţia la balcon a suveranei, care are dificultăţi de deplasare.

Din cauza pandemiei de Covid-19, aceasta este prima apariţie a reginei la acest balcon, din 2019. În trecut, până la 40 de persoane apăreau la balconul Palatului Buckingham, însă regina a decis anul acesta ca doar cei care deţin funcţii active în cadrul casei domnitoare să poată fi prezenţi, alături de copiii lor, adică 18 persoane.


Pub