12/10/2021

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pus astăzi un steguleț roșu asupra justiției din Moldova și a oferit unul verde pentru RISE Moldova și pentru jurnalistul de investigație Iurie Sanduța – autorul anchetei „Banii lui Dodon din Bahamas”.

Judecătorii de la CEDO au condamnat Republica Moldova pentru încălcarea libertății de exprimare în cazul RISE Moldova și Iurie Sanduța versus R. Moldova. „Curtea a decis în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție”.

Decizia instanței internaționale vine după ce liderul socialiștilor Igor Dodon și colegii lui de partid au pus presiune pe redacția RISE Moldova, cu două acțiuni similare în instanța de judecată, cu câteva zile înaintea celui de-al doilea scrutin pentru Prezidențialele din 2016. Între timp, Dodon a devenit președintele țării, iar judecătorii moldoveni au emis o decizie în favoarea partidului lui Dodon. Unul dintre motivele care a stat la baza hotărârii emise de magistrații moldoveni a fost și faptul că nicio o instituție de stat nu a constatat că, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a primit fonduri suspecte din exterior, astfel au etichetat investigația RISE Moldova drept defăimătoare.

Iurie Sanduța, jurnalist: Decizia de astăzi este o încurajare puternică pentru jurnaliștii din Moldova și a reporterilor de investigație ca să-și facă munca onest și fără frică față de presiunile frecvente ale politicienilor corupți dar și intimidărilor venite de la afaceriști conectați la banii publici. Totodată, astăzi, CEDO ne-a atras atenția că libertatea de exprimare este mai presus de orice interese ascunse ale unor politicieni și că oamenii au dreptul la informație, au dreptul să afle schemele și dedesubturile unor afaceri murdare, dezvăluite de jurnaliști.

Citiți, AICI: investigația Banii lui Dodon din Bahamas

Aflați, AICI: cum a decurs Procesul cu președintele

Mai jos prezentăm decizia integrală a judecătorilor de la CEDO:

Amintim că, RISE Moldova a scris în 2016 că: Socialiștii s-au grupat în jurul unei afaceri secrete cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată într-unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015.

canalul_offshore_psrm_005_ro1000

Banii au intrat în Moldova cu câteva luni înainte de prezidențiale, printr-o firmă de media. În baza unor contracte de împrumut, milioane de lei au ajuns din această companie la sponsori ai partidului. Unii dintre ei sunt politicieni și au urcat pe muntele Athos alături de liderul lor, Igor Dodon, candidatul cotat cu cele mai mari șanse la fotoliul de președinte. Detalii, AICI


Preluarea articolelor de pe www.rise.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu RISE Moldova. Materialele de pe platforma on-line www.rise.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din R. Moldova.


RISE LEAKS

Comenteaza acest articol