image
Sursa foto: Profimedia

UEFA a anunțat cel mai bun jucător al sezonului în UEFA Champions League

Karim Benzema a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2021-2022 din UEFA Champions League, în care a cucerit trofeul cu Real Madrid şi a fost golgheterul competiţiei, cu 15 goluri, a anunţat UEFA, pe site-ul său oficial.

Benzema a fost ales de comisia de observatori tehnici a forului continental. Internaţionalul francez a fost motorul echipei Real Madrid în drumul către al 14-lea titlu european al clubului şi al cincilea de când a venit pe Santiago Bernabeu, în 2009, de la Lyon.

Benzema a reuşit 10 goluri doar în faza eliminatorie a Champions League (record egalat), începând cu un hat-trick împotriva echipei PSG, în optimi. A realizat o nouă triplă în deplasare contra deţinătoarei trofeului, Chelsea, semnând şi golul care a eliminat echipa londoneză, în prelungirile de la Madrid, înaintea altor trei goluri înscrise în semifinala cu Manchester City, între care şi penalty-ul care a completat ''remontada'' Realului.

Benzema se află pe locul al treilea în clasamentul general al marcatorilor din Champions League, la egalitate cu polonezul Robert Lewandowski, cu 86 de reuşite fiecare.

"Este tot mai bun pe zi ce trece, ca vinul. În fiecare zi devine un lider şi mai bun şi simte şi mai bine cât de important este pentru echipă şi pentru club. Suntem cu adevărat fericiţi şi norocoşi să îl avem", a declarat luna trecută antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, despre Benzema.

Karim Benzema a marcat 15 goluri în 12 partide în sezonul recent încheiat al Ligii Campionilor, a oferit un assist, a alergat în medie 10,13 km pe meci, viteza sa maximă fiind de 32 km/h, potrivit cifrelor furnizate de UEFA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: