Suport sustenabil pentru 50 de familii social – vulnerabile din cadrul „Spring Project”: animale domestice, cursuri profesionale și sere de legume

Peste 50 de familii nevoiașe din 20 de localităţi din ţară au primit în dar animale domestice, materiale pentru construcţia serelor de legume, faguri sau au beneficiat de înscriere gratuită la cursuri profesionale de frizer, manichiuristă și bucătar. Suportul a fost oferit în cadrul „Spring Project”, implementat de The Moldova Project cu susținerea financiară a companiei Kaufland Moldova.

Scopul proiectului este de a creşte gradul de autosuficienţă a familiilor nevoiaşe, cu impact pe termen lung, iar o soluţie eficientă care oferă o perspectivă clară de dezvoltare şi stabilitate financiară pentru întreaga familie sunt investiţiile în animalele domestice, lucrările agricole şi, nu în ultimul rând, în educaţie, cursuri profesionale. Odată cu absolvirea cursurilor profesionale, părinţii din familiile social-vulnerabile din mediul rural îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă, pot obţine un venit stabil.

Proiectele sociale le implementăm împreună cu partenerii în care avem încredere, care realizează proiecte cu impact de durată, a căror eficienţă este evidentă. De exemplu, din 2016 până în anul 2020 am alocat peste 18 milioane de lei în proiectele de responsabilitate socială şi asta pentru că ne pasă de problemele din societate, de bunăstarea întregii comunităţi. „Spring Project” este un proiect important pe care îl susţinem cu drag. Am discutat cu beneficiarii proiectului, am văzut fericirea din ochii copiilor şi părinţilor, am observat atitudinea responsabilă a acestor familii”, Cristina Aramă, PR manager „Kaufland Moldova”.

Proiectul „Spring Project” se află la a opta ediţie, fiind anual susţinut financiar de partenerii A.O. „The Moldova Project”.  Obiectivul proiectului este de a creşte gradul de autosuficiență a familiilor vulnerabile din mediul rural, de a oferi perspective educaţionale şi financiare, de a creşte gradul de sustenabilitate şi bunăstare a familiilor cu mulţi copii. Anual, zeci de familii primesc ajutor sub formă de: animale domestice și păsări de curte pentru consumul personal sau comercializare; orientare profesională şi cursuri gratuite; pământ, semințe, pomi fructiferi și unelte agricole; sere si unelte pentru întreținerea acestora.

Zilnic lucrăm cu familiile aflate la limita sărăciei, părinţi şi copii care au nevoie de asistenţă nu doar financiară, prioritar psihologică, emoţională. Fiecare dintre ei poate contribui la o schimbare semnificativă, la creşterea gradului de autosuficienţă. Noi depistăm care sunt oportunităţile, ce necesităţi există şi venim cu sprijinul necesar”, a menționat Victoria Morozov preşedinte A.O. „The Moldova Project”.

Timp de 14 ani Asociația Obştească „The Moldova Project”, în colaborare cu administraţiile publice locale şi centrale, cu partenerii externi şi interni, oferă un spectru larg de servicii de asistenţă familiilor social-vulnerabile din Republica Moldova. Începând cu luna aprilie Asociaţia a demarat şi proiecte de sprijin pentru refugiaţii din Ucraina.

Pentru informații suplimentare:

www.themoldovaproject.org

https://www.facebook.com/themoldovaproject

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.