Vești bune pentru angajații CFM. Le-au fost achitate restanțele. Compania promite majorarea salariilor cu 70% din iulie

31 Mai 2022, 16:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
31 Mai 2022, 16:02 // Actual //  Lupu Eduard

Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova”, anunță că la data de 31 mai 2022, a achitat integral restanțele salariale față de angajații întreprinderii, acumulate pe parcursul anilor precedenți.

Din 1 iunie 2021, odată cu schimbarea conducerii întreprinderii, salariile curente au început a fi plătite fără întârziere. Concomitent au fost stinse și restanțele la salariile neachitate din perioadele precedente.

Redresarea situației economico-financiare a întreprinderii, fapt ce a și dus la lipsa acumulărilor unor noi restanțe la salariu, a fost posibilă datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii, realizate de actuala conducere CFM în comun cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale dar și cu susținerea altor instituții de stat și internaționale.

În acest context, menționăm că începînd cu luna iulie 2022, planificăm o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți angajații CFM.

Potrivit planului de modernizare a întreprinderii, în următorii ani va fi reabilitată în totalitate infrastructura feroviară și vor fi achiziționate 5000 de vagoane marfare. De asemenea vor crește volumele de mărfuri transportate, dar și salariile.

Astfel, în cinci ani cifra de afaceri a companiei se va dubla, la 2 miliarde de lei, salariul mediu va fi de 15 000 de lei față de 4000 de lei cât e în prezent, ar numărul angajaților va fi de 4500 comparativ cu 6300 câți sunt în prezent.

CFM este într-o situație dificilă. Astfel, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

În ultimii 8 ani, întreprinderea de stat a generat pierderi care se apropie de un miliard de lei. Pierderile au crescut în ultimii ani din cauza scăderii numărului de pasageri, în special pentru transportul internațional, dar și a transportului de mărfuri. Totodată veniturile sunt în continuă scădere. Costurile salvării CFM sunt estimate la câteva sute de milioane euro.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău