Directoarea Biroului regional PNUD, Mirjana Špoljarić Egger, va înterprinde o vizită de lucru în Republica Moldova

UNDP-NYC-2021-Mirjana-Spoljaric-Egger-0300
Foto: Foto: PNUD

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova (PNUD) a anunțat că directoarea Biroului regional PNUD pentru Europa și statele CSI, Mirjana Špoljarić Egger, va efectua o vizită oficială de lucru de trei zile în Republica Moldova în perioada 1-3 iunie 2022.

Potrivit comunicatului, aceasta se va întâlni cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministra, Natalia Gavrilița și președinții de comisii parlamentare. Oficialii vor discuta despre parteneriatul dintre PNUD și autoritățile locale pentru sporirea rezilienței economice, sociale și de mediu a țării.

De asemenea, șefa de birou se va întâlni cu partenerii-cheie ai PNUD-ului pentru a discuta despre sprijinul organizației oferit comunităților locale afectate de războiul din Ucraina. Aceasta se va întâlni cu refugiații găzduiți la centre de cazare și va participa la lansarea unui program-cheie UE-PNUD care va aborda impactul crizei energetice și care va iniția soluții pentru securitatea energetică.


Amintim că, de la începutul declanșării războiului pe teritoriul Ucrainei de către Federația Rusă, în țara noastră au efectuat vizite de lucru mai mulți oficiali europeni, dar și șefi de state, precum președintele României, Klaus Iohannis, sau miniștrii afacerilor externe din Austria, Cehia și Slovacia. Cel mai recent la Chișinău a sosit președintele Consiliului European, Charles Michel.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente