Stamate explică „arestul la domiciliu” aplicat pe dosare de rezonanță: Vă înțeleg frustrarea, dar faceți diferență între bănuit și condamnat

Președinta Comisiei Juridice a Parlamentului, Olesea Stamate, a venit cu explicații după ce ar fi fost întrebată în nenumărate rânduri: „cât se poate să-i eliberați pe cei care sunt arestați?”. „Înțeleg frustrarea voastră, stimați cetățeni. Dar trebuie sa facem diferență între o persoană care este cercetată penal și o persoana condamnată prin decizia de judecată”, a declarat Stamate.

Foto: UNIMEDIA

„Discut zilnic cu cetățenii noștri, și de foarte multe ori aud aceeași supărare sau frustrare, care sună cam așa: Doamna Stamate, cât se poate să-i eliberați pe cei care sunt arestați? Îi arestează procurorul pe 30 de zile, apoi le dă drumul acasă (arest la domiciliu sau obligația de nepărăsire a țării). Parcă tot ce se face este un show de ochii lumii…. Îi arestează și apoi îi eliberează.

Înțeleg frustrarea voastră, stimați cetățeni. Dar trebuie sa facem diferență între o persoană care este cercetată penal și o persoana condamnată prin decizia de judecată.

La etapa de urmărire penală, atunci când se colectează activ probele, se intervievează martorii, etc. este important să se asigure că bănuitul nu ascunde probleme, nu influențează martorii, sau nu fuge din țară. Din acest motiv, în cazuri când un asemenea risc este, bănuitul este arestat, pentru un termen de 30 zile. În acest timp organul de urmărire penală întreprinde toate măsurile să adune toate dovezile cele mai importante, să intervieveze toți care cunosc sau au participat la infracțiune.

Iar după ce această muncă a fost făcută nu mai poate fi justificată în fața judecătorului (or anume el autorizează prelungirea arestului) menținerea în arest, și atunci bănuitul este plasat fie în arest la domiciliu, fie sub control judiciar- ca sa nu poată părăsi țara. Iar procurorul finalizează etapele de urmărire penală și trimite dosarul în judecată.

Când judecătorul pronunța sentința de condamnare, inculpatul este arestat și plasat în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa (dacă este condamnat la închisoare).

Să fie ținută în arest o persoană bănuită, vinovăția căreia nu a fost încă contestată în instanța de judecată, este contrar legii, și contrar practicii CEDO. Statul nostru poate (și a fost) fi condamnat de CEDO pentru ținerea în arest pe termen exagerat de mare a persoanelor a căror vinovăție încă nu a fost constatată de instanță.

Și așa este corect. Or sa ne imaginăm că orice persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni este arestată, și stă în arest timp de un an, doi, până se finalizează examinarea dosarului în judecată. Și dacă judecată stabilește că persoana nu este vinovată? El sau ea a fost ruptă de familie, de munca lui, etc. timp de doi ani, nefiind vinovată de comiterea infracțiunii.

De aceea, stimați cetățeni, vă rog sa înțelegeți că atunci când citiți în presă că cineva a fost arestat iar ulterior plasat în arest la domiciliu sau control judiciar, asta nu înseamnă ca nu va fi tras la răspundere pentru faptele comise. Trebuie sa fie, și va fi, imediat ce va fi pronunțată sentința de condamnare.

Și noi vrem ca marii hoți sa stea la pușcărie. Și vor sta. Dar legile trebuie respecte, în primul rând de procurori și de judecători. Să fie investigate dosarele corect, eficient și cât se poate de rapid, și să avem primele sentințe de condamnare”, a scris Stamate pe Facebook.

Ex-președintele, Igor Dodon, a fost plasat în arest la domiciliu, iar cumnatul acestuia va sta 30 de zile după gratii. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Ciocana, la data de 26 mai.

La data de 27 mai, procurorii au descins cu percheziții la domiciliul fostului adjunct al lui Stoianoglo, Ruslan Popov, precum și a unui complice de-al său. În rezultatul examinării demersului înaintat de procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au prelungit măsura preventivă aplicată în privința fostului procuror, sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.


Pub