De la începutul invaziei armatei ruse în Ucraina, Oleg Baklazhov face voluntariat, transportă ajutor umanitar în întreaga țară. Înainte de război Oleg locuia în orășelul Irpen, o suburbie a Capitalei ucrainene. Acum, casa lui este distrusă. L-am cunoscut pe Oleg datorită activității lui în cadrul unui ONG ucrainean care oferă asistență autorităților locale din Ucraina, similar cu proiectul „Mă implic” din Republica Moldova, cu care colaborează. Până la 24 februarie, Oleg Baklazhov ghida APL-urile din Ucraina în procesul de dezvoltare a apeductelor, gestionarea deșeurilor, oferea traininguri primarilor. De la 24 februarie, au fost nevoiți să-și reorienteze eforturile.
ONG-ul pe care-l coordonați este foarte activ în oferirea ajutorului umanitar în regiuni. Cum se întâmplă acest proces pe interior?
După invazia armatei ruse noi ne-am reorientat și am continuat să ajutăm autoritățile locale, răspunzând la necesitățile apărute în contextul războiului. Ajutăm multe localități, dar primordial ajutorul umanitar se îndreaptă spre localitățile care au suferit cel mai mult în urma invaziei: regiunile Kyivului, Cernigăului, Harikivului, Mikolaevului, Luganskului și Donețkului. Acolo unde se duc lupte, necesitățile cresc. În multe localități au fost distruse apeductul și sursele de energie electrică. Astfel, noi încercăm să asigurăm localitățile cu produse de primă necesitate: medicamente, resurse autonome de energie, cum ar fi bateriile solare, powerbank-uri, produse alimentare, produse de igienă. De asemnea, îi ajutăm pe cei din apărarea teritorială, îi asigurăm cu truse medicale. Acum printăm broșuri cu recomadări despre comportamentul în timpul operațiunilor militare. Trimitem broșurile linia frontului pentru, pentru că oamenii trebuie să fie informați despre cum să acționeze corect.
Cum ați reușit să vă mobilizați atât de rapid?
Ne-am mobilizat rapid pentru că evenimentele se desfășurau în viteză mare și trebuia să-i ajutăm cât mai repede pe cei care aveau nevoie. Aveam legătură cu autoritățile locale și primarii din diverse regiuni. Cu ajutorul lor am făcut o listă a produselor și lucrurilor necesare, iar apoi am contactat diverse fonduri și donatori care aduc ajutor umanitar în Ucraina. Localitățile de pe linia frontului nu au posibilitatea să aducă ajutorul umanitar cu forțele proprii. Rolul nostru a fost să fim o punte de legătură între vestul și estul Ucrainei. Nu a fost ușor la început, pentru că trebuie să transportăm ajutorul umanitar de la granița de Vest a țării spre Kyiv, unde este sortat, iar mai apoi să-l traspotăm în diverse localități. Cu atât mai greu este acum, când avem mari probleme cu combustibilul.
Cine face parte din echipa de voluntari?
O parte dintre voluntari, în jur de 15 persoane, sunt membrii organizației noastre. Este clar că forțele noastre nu sunt de ajuns, astfel încât noi colaborăm cu alte echipe de voluntari. Lucrăm cu asociația „Bперті” (din ucr. Încăpățânații). Împreună cu ei am asigurat cu hrană punctele de control atunci când trupele ruse erau în apropierea Kyivului. Mâncare era preparată de câteva restaurante, iar noi o livram la punctele de control. Tot noi livrăm și produsele necesare acelor restaurante. De asemenea, colaborăm proiectul turistic „Ucraina Incognito”. Ei se deplasează spre diverse localități și ne ajută să livrăm ajutorul umanitar. De mare ajutor sunt și voluntarii care se implică în împărțirea produselor în localități. Când ne deplasăm în zonele care au fost ocupate de forțele ruse, vorbim cu localnicii de acolo. Filmăm interviuri pe care mai apoi le publicăm pe rețelele sociale, pentru a informa care este atmosfera în localități.
Cum au evoluat lucrurile privind ajutorul umanitar în aceste trei luni?
Fluxul de ajutor umanitar a fost foarte mare în primele săptămâni de război, iar acum primim vizibil mai puțin și trebuie să depunem mai mult efort pentru a atrage resurse. Motivele sunt evidente, războiul în Ucraina a lovit în economia Europei, deci statele europene nu mai sunt în stare să transmită aceeași cantitate de produse. De asemena, la începutul războiului, oamenii ne transferau bani, iar acum nu o mai pot face pentru că războiul i-a afectat mult economic. Dar, toți încearcă să se implice în măsura în care pot.
Cum faceți față lipsei combustibilului?
Din cauza insuficienței de combustibil s-a redus numărul de loturi de ajutor umanitar pe care reușim să îl transportăm. La benzinării se formează cozi și poți să-ți cumperi doar 10-15 litri. Astfel, încercăm să lucrăm cât mai eficient. Coletele ușoare le trimitem prin poștă.
Cât de periculos este să transporți ajutor umanitar pe teritoriul Ucrainei?
Foarte periculos. Chiar dacă unele regiuni au fost deminate, mai sunt sectoare care reprezintă pericol. De aceea, nu se recomandă să oprim pe acostamente. Au fost cazuri când oamenii s-au oprit să vorbească la telefon și au atins o mine care a explodat imediat. Atunci când ne deplasăm cu automobilul trebuie să fim foarte precauți și să încercăm să mergem doar prin locurile unde a mai trecut cineva.
Pericolul presupune doar existența minelor?
Pericole sunt multe. Dacă te deplasezi mai aproape de linia frontului, trebuie să fii foarte precaut. Există riscul să nimerești sub un val de focuri. Eu sunt din Irpin, iar blocul în care locuiam a fost bombardat. Toate automobilele care erau în curte au ars. Cele care erau mai departe de locul exploziei au fost deteriorate de fragmente. Astfel, îmi dau bine seama că dacă o mină sau o rachetă explodează în apropierea ta, riști să fii cel puțin grav rănit, iar în cel mai rău caz îți poți pierde viața. De aceea, trebuie să fim foarte atenți.
Ce e acum cu casa dvs. din Irpin? Unde este familia?
Chiar în prima zi de război, am plecat din Kyiv. Mi-am dus la hotar familia, fosta soție și fiica, care au plecat în Europa, iar eu am revenit în Capitală. Casa a fost bombardată de mai multe ori de rachete. A ars într-atât, încât nu mai poate fi restabilită. În apropiere era un spital militar care a fost atacat. A fost afectat și sectorul privat, care a fost distrus în proporție de 90%. Am fost recent în apartamentul de acolo și am mai strâns câte ceva din ce a mai rezistat. Eu locuiesc în Kyiv, la prieteni. Acolo mi-a rămas și automobilul, pe care va trebui să-l restabilesc. Locuitorii din Irpin revin la casele lor ca să vadă dacă a mai rămas ceva. Dar în mare parte totul a ars. După eliberarea Irpin-ului, când m-am întors, zona era încă minată, iar eu am ezitat mult în fața ușii blocului pentru că mă temeam că poate exploda dacă o deschid. Din fericire, am reușit să intru în bloc. Dar, au fost cazuri când oamenii veneau la mașinile lor pe care le-au lăsat în fugă, iar când deschideau ușile, mașina exploda.
Unde trăiesc oamenii ale căror case au fost distruse?
Unii dintre cei care au plecat din Irpin înainte să fie ocupat de ruși, se tem să se întoarcă, plus că mulți nu au la ce să se întoarcă. Multe persoane au plecat în regiunea de Vest a Ucrainei sau peste hotare. Atunci când revin, dacă locuințele lor au fost distruse, locuiesc la rude sau prieteni. Oamenii se gândesc ce să facă mai departe, dacă casele lor vor fi restabilite și când va fi posibil, acum sau doar după încheierea războiului. În sectorul privat oamenii stau și în bucătăriile de vară sau în anexe, iar în unele cazuri chiar și în beciuri. Desigur, condițiile de trai sunt groaznice. Acum la nivel de stat se discută construirea unor locuințe temporare, dar încă nu am văzut să fie construite, cel puțin în Irpin – nu. Acum este restabilit sistemul energetic. Chiar din primele zile de eliberare a orașului, am văzut cum oamenii încearcă să-și reconstruiască locuințele care nu au fost complet distruse. Am văzut multe mașini cu geamurile lipite cu scotch. O problemă mare sunt minele. Au fost multe cazuri când voluntarii care scoteau oamenii de sub ruine, au decedat călcând pe mine. Este dificil acum să deminezi întreaga zonă, în primul rând pentru că sunt puțini geniști și este mult de muncă. Oamenii se întorc treptat și nu pot fi siguri că locuințele lor sunt minate sau nu. De asemnea, pădurile din apropierea satelor sunt pline de mine lăsate de soldații ruși și sunt un mare pericol, în primul rând pentru copii.
În ultima perioadă, presa ucraineană anunță tot mai des că numărul ucrainenilor care revin acasă este în creștere. Cum se vede acest lucru din interior?
Ultima dată când mă întorceam din Lviv în Kyiv fluxul de mașini era imens, cred că era la fel de mare ca în primele zile de război la ieșire din țară. Eu am ajutat niște persoane să revină din Vinița înapoi în Kyiv. Atunci când i-am întrebat de ce se întorc, mi-au spus că este greu să fii mult timp în rol de refugiat undeva, chiar și la rudele tale. Este greu atât psihologic, cât și fizic, pentru că ești lipsit de spațiul personal și nu depinzi de tine însuți. De aceea, oamenii preferă să se întoarcă la casele lor atunci când pericolul bombardamentelor scade. Se întorc și oamenii de peste hotare, pentru că întreaga lor viață a rămas aici și este foarte dificil să începi totul de la început: să găsești un loc de muncă, să-ți schimbi profesia, să trăiești la fel ca acasă.
Care este atmosfera acum în Kyiv?
Oamenii revin înapoi în Capitală. Nu pot rămâne refugiați pentru mult timp, mai ales că sunt cheltuieli mari și trebuie să-și câștige din ceva existența. Unii revin la locurile lor de muncă dacă mai au posibilitatea. Oamenii încearcă să revină la ritmul normal de viață. Totuși, este complicat să duci o viață obișnuită când sirenele răsună de mai multe ori pe zi și trebuie să te ascunzi în adăposturi. Treptat se redeschid centrele comerciale, magazinele, cinematografe. Într-un fel sau altul, lucrurile revin la normal, pentru că economia țării trebuie restabilită. Mașinile în oraș devin tot mai multe, iar în contextul crizei de combustibil, rândurile la benzinării sunt tot mai lungi. Din fericire, de alte produse nu ducem lipsă.
Înseamnă că oamenii încearcă să se adapteze și la război?
Nu avem altă soluție, trebuie să ne adaptăm. În aceste luni oamenii și-au cheltuit aproape toate economiile. De aceea, oamenii revin la casele lor și înțeleg că trebuie să muncească pentru a-și asigura existența. Nu poți să te gândești mereu la război, nu ai cum să reziști psihologic.
A revenit și viața culturală la normal?
Viața culturală revine câte puțin. Chiar nu demult Teatrul de Operă din Kyiv a deschis noul sezon. Au pus piesa „Bărbierul din Sevilla”. A venit foarte multă lume, era ca o gură de aer proaspăt. Sunt organizate meciuri de fotbal și concerte cu scop caritabil, o parte din venit se duce spre susținerea armatei ucrainene. Au reluat activitatea și unele cinematografe.
Cu ce probleme se confruntă acum locuitorii Kyivului?
O problemă majoră este lipsa locurilor de muncă, pentru că se fac reduceri de personal. Astfel, mulți sunt în căutarea unui loc de muncă, ceea ce este greu de găsit pe vreme de război. De asemenea, au crescut și prețurile la produse. Avem și alte probleme de ordin economic care vor deveni și mai grave pe parcurs. Un alt moment despre care se vorbește mai puțin este calitatea studiilor pe care le primesc elevii și studenții. Școlile și universitățile fac orele online, în plus totul devine mai dificil din cauza de război, iar asta cred că va afecta calitatea studiilor.
Cum s-a schimbat starea de spirit a ucrainenilor după trei luni de război?
Nimic nu s-a schimbat, toți fac tot posibilul pentru a-și apăra casele și țara. Desigur, acum acest lucru nu se manifestă atât puternic pe rețelele de socializare sau în media, pentru că obosești să vorbești continuu despre asta. Dar voința este fermă și puternică, în special când este vorba de obținerea victoriei în lupte. Cu atât mai mult când vezi că am rezistat până acum, în pofida resurselor și pregătirii militare ale Rusiei.
Împreună cu echipa ați fost în zonele care au avut cel mai mult de suferit. Cum se descurcă oamenii de acolo?
Majoritatea oamenilor sunt în stare de șoc, de exemplu în Borodianka, unde au fost distruse aproximativ jumătate din locuințe. Oamenii se întorc la case distruse, dar nu pot pe deplin să înțeleagă și accepte ceea ce s-a întâmplat. Ei primesc cu mare bucurie ajutorul umanitar pentru că nevoile lor sunt foarte mari: hrană, produse de igienă, haine, medicamente etc. De asemenea, mulți au nevoie de ajutor psihologic. Cei care au trecut prin acele zile de ocupație rusească povestesc lucruri care ți se par ireale. Oamenii aveau impresia că au ajuns într-un film de groază. O bătrână îmi povestea că în timpul ocupației i s-au terminat toate rezervele de hrană. Soldații ruși i-au dat voie să meargă până la magazin să ia produse, iar pe drum era nevoită să pășească peste cadavrele împrăștiate pe stradă. Din felul în care îmi povestea mi-am dat seama că se află într-o stare foarte puternică de șoc. În aceeași stare sunt extrem de mulți oameni care au trăit sub ocupație.
Cum au reacționat oamenii când soldații din Azovstal s-au predat după trei luni în care au opus rezistență?
Nu cred că există o opinie bine formulată referitor la soldații din Azovstal. Cred că atunci când vor exista mai multe informații și detalii, se va contura o opinie. Din păcate, procedura de predare nu a fost deloc transparentă, nu se cunoaște în ce condiții a avut loc. Este bine că sunt în viață. Toți speră că mai târziu va avea loc un schimb de prizonieri, iar soldații din Azovstal vor reveni la casele lor. Aici ar putea exista și riscuri suplimentare, dacă acești soldați vor fi presați de agenții FSB. Totuși, rămâne fără dubii că cei care au opus rezistență în Azovstal sunt eroi pentru ucraineni.
Cum vă simțiți dvs acum, după trei luni de operațiuni militare continue?
Este foarte greu să descrii starea, periodic mă simt complet istovit. Inclusiv pentru că acum, pe lângă activitatea de voluntariat, încerc să lucrez. Dedic măcar o oră pentru a lucra la proiectele în care sunt implicat, pentru că trebuie să-mi asigur o sursă de venit. Activitatea de voluntariat plus munca de bază, mă storc de puteri. Dar, încerc să depășesc această stare de apatie. Fac sport, fac alte activități care mă ajută să găsesc noi forțe. Cred, totuși, că războiul se va sfârși, vom câștiga, iar Rusia va răspunde pentru tot ce a făcut. Dar, asta depinde inclusiv de cât de mult vom fi susținuți de Europa și cât de drastice vor fi sancțiunile pe care le va impune ea în continuare.
