‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 22 aprilie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleA fost modificată Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului

A fost modificată Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

În cadrul ședinței plenare din 26 mai curent, Parlamentul a aprobat Proiectul de lege pentru modificarea articolului 4 Vânzarea terenurilor proprietate publică al Legii privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului.

1) la alineatul (92): În scopul facilitării procesului de consolidare a terenurilor agricole, terenurile din cadrul unui câmp sau al unei porțiuni din acest câmp, ocupate de drumurile existente care servesc activitățile agricole, specificate la art. 36 alineatul al doilea lit. b) din Codul Funciar, și/sau de drumurile proiectate, dar netranspuse în natură, precum și de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, se vând la prețul normativ al pământului, conform tarifului specificat la poziția I din anexă.

Vânzarea-cumpărarea se efectuează la cererea proprietarului terenurilor supuse consolidării, în condițiile în care proprietar al acestor terenuri este una și aceeași persoană, în care procesele tehnologice de prelucrare (întreținere) a terenurilor adiacente nu vor fi afectate, iar căile de acces către alte terenuri și obiecte existente nu vor fi îngrădite.

textul „precum și de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate,” se exclude, iar textul „în care procesele tehnologice de prelucrare (întreținere) a terenurilor adiacente nu vor fi afectate, iar căile de acces” se substituie cu textul „iar procesele tehnologice de prelucrare (întreținere) a terenurilor adiacente nu vor fi afectate, inclusiv căile de acces”.

2)  se completează alineatele (93)-(99) cu următorul cuprins:

„(93) În scopul facilitării procesului de consolidare a terenurilor agricole, terenurile din cadrul unui câmp sau al unei porțiuni din acest câmp, ocupate de fâșiile forestiere proiectate, dar neplantate, se vând prin negocieri directe, la  un preț nu mai mic decât prețul normativ al pământului, conform tarifului specificat la poziția I din anexă. Vânzarea-cumpărarea se efectuează la cererea proprietarului terenurilor supuse consolidării, în condițiile în care proprietar al acestor terenuri este una și aceeași persoană, iar procesele tehnologice de prelucrare (întreținere) a terenurilor adiacente nu vor fi afectate.

‹ adv ›

(94) În cazul vânzării terenului în conformitate cu prevederile alin. (93), cumpărătorul este obligat să asigure perfectarea proiectului de organizare a teritoriului exploatației agricole, care cuprinde și terenurile prevăzute în alin. (93), să asigure plantarea fâșiilor forestiere antierozionale și efectuarea amenajării hidrologice a terenurilor, în conformitate cu noul proiect de organizare a teritoriului, perfectat de către o entitate publică sau privată din domeniu. Cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate sub condiția rezolutorie a neexecutării obligațiilor prevăzute.

(95) Autoritatea publică locală asigură ca obligațiile prevăzute la alin. (94) și condiția rezolutorie să fie prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.

(96) Termenul de executare de către cumpărător a obligațiilor prevăzute în alin. (94) este de până la 3 ani de la momentul încheierii de către părți a contractului de vânzare-cumpărare a terenului. În cazul neîndeplinirii de către cumpărător a obligațiilor în termenul indicat în contract, dreptul de proprietate constituit sub condiția rezolutorie se stinge de plin drept, iar dreptul transmis trece înapoi de plin drept la data îndeplinirii condiției.

‹ adv ›

(97) Până la executarea obligațiilor prevăzute la alin. (94) se interzice înstrăinarea, sau grevarea terenului dobândit în temeiul alin. (93).

(98) Procesul-verbal, întocmit de părțile contractuale (autoritatea publică locală și cumpărător), prin care se atestă executarea obligațiilor prevăzute de alin. (94) servește temei pentru justificarea înregistrării provizorii a dreptului de proprietate al cumpărătorul în Registrul bunurilor imobile.

(99) În cazul nejustificării înregistrării provizorii a dreptului de proprietate a cumpărătorului în Registrul bunurilor imobile, în termenele stabilite în contractul de vânzare-cumpărare a terenului prevăzut în alin. (93), radierea acestuia se face, cu derogare de la prevederile art. 27 alin. (52) din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998, la cererea scrisă a vânzătorului (autorității publice locale).”

Noile modificări vor facilita procesul de consolidare a terenurilor agricole, de creare a fâșiilor forestiere de protecție a câmpurilor și prevenirii degradării şi eroziunii solurilor, protecției terenurilor agricole şi sporirii productivității acestora.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›