image
Sursa foto: chisinau.md

Două grădinițe din sectorul Buiucani se redeschid din septembrie

Începând cu luna septembrie, grădinițele nr.3 și nr.18 din sectorul Buiucani al capitalei își vor relua activitatea după reabilitarea integrală a edificiilor și amenajarea teritoriilor.

Primăria Municipiului Chișinău precizează că, după mai bine de 20 ani de inactivitate, s-a decis ca acestea să fie redeschise în contextul creșterii numărului de solicitări pentru încadrarea copiilor.

Pe parcursul 2021-2022, din bugetul municipal pentru reabilitarea clădirilor celor două grădinițe au fost alocate surse financiare de peste 25 de milioane de lei.

Au fost desfășurate lucrări de reparație capitală și amenajare a teritoriului. Instituțiile au fost dotate cu mobilier, inventar moale, utilaj tehnologic și toate cele necesare pentru buna funcționare a instituțiilor.

După reabilitare, capacitatea Grădiniței nr. 3 va fi de 150 de copii în cinci grupe, iar a Grădiniței nr. 18 – 90 de copii în trei grupe.

Potrivit primarului general, Ion Ceban, una din prioritățile Primăriei Chișinău este asigurarea cu locuri în grădinițe a copiilor din municipiu. „Avem foarte multe solicitări din partea părinților privind înscrierea copiilor în grădinițe, iată de ce întreprindem toate acțiunile, în limita posibilităților actuale, de a reabilita și redeschide cât mai multe instituții educaționale”, a precizat edilul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: