Până în prezent, în Ucraina au murit circa 30 000 de soldați ruși. Cele mai importante evenimente din a 94-a zi de război

Ucraina
Foto: Ministerul Apărării al Ucrainei

Astăzi este a 94-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Petro Poroșenko, fost președinte ucrainean, astăzi a avut a doua tentativă să părăsească Ucraina.

În timpul verificării unui document, codul QR nu a fost citit. În consecință, valabilitatea documentului nu a putut fi stabilită. Acesta a fost motivul refuzului de a trece frontiera.

🟣 SUA va anunța săptămâna viitoare despre oferirea catre Ucraina a sistemelor de rachete cu lansare multiplă GMLRS. Acest tip de armă este ghidat de satelit și are o precizie extrem de mare, scrie nytimes.com.

Rachetele sunt lansate la o distanță de 65 de kilometri, cu mult peste raza de acțiune a oricărei artilerii utilizate în prezent de Ucraina.

🟣 Ministerul Apărării din Ucraina anunță că până în prezent au murit circa 30 000 de soldați ruși în războiul din Ucraina. De asemenea, au fost nimicite peste 1 300 de tancuri, 3 200 de mașini blindate, 600 de sisteme de artilerie, 200 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 200 de avioane de luptă, 170 de elicoptere etc.

UNIAN.net

🟣 Armata rusă a bombardat uzina producătoare de sare „Artemsil” din orașul Soledar, regiunea Donețk. Întreprinderea și-a oprit activitatea luna trecută din cauza războiului, deoarece este situată nu departe de frontul de luptă. Din această cauză, în Ucraina este deficit de sare, soldat cu creșterea prețurilor, scrie unian.net.

Artemsil este cea mai mare întreprindere de minerit de sare din Europa. Moldova importă 85 % din cantitatea necesară de sare din Ucraina.

🟣 Potrivit Ministerului Sportului și al Tineretului, de la începutul războiului pe câmpurile de luptă au murit circa 50 de sportivi ucraineni cu armele în mâini.

🟣 Ucraina va primi lansatoare de rachete antinavă Harpoon, a anunțat ministrul apărării, Oleksi Reznikov.

„Aceste «păsărele» vor avea drept scop înfrângerea navală a inamicului nostru din Marea Neagră, astfel încât să putem stabili în sfârșit libertatea de navigație. La fundul Mării Negre se vor scufunda și alte nave după crucișătorul «Moscova»”, a spus Reznikov.

Donația vine din partea țărilor, precum Marea Britanie, Țările de Jos și Danemarca.

🟣 Armata rusă a blocat definitiv căile de acces ale regiunii ocupate Herson cu teritoriul Ucrainei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente