Liberal-democrații din Federația Rusă și-au ales un nou lider: Cine a luat locul lui Vladimir Jirinovski

Partidul Liberal Democrat din Federația Rusă s-a întrunit astăzi la un congres extraordinar, la care și-a ales un nou președinte. Funcția a rămas vacantă, după ce fondatorul și liderul formațiunii, controversatul politician rus Vladimir Jirinovski, a decedat, fiind răpus de Covid, potrivit unor surse.

Foto: Tass

Participanții la congres și-au dat votul pentru Leonid Sluțkii, care este liderul fracțiunii liberal-democraților din Duma de Stat.

Leonid Sluțkii s-a nascut pe 4 ianuarie 1968, la Moscova, are studii în economie și management. Este doctor în științe economice și a intrat în lumea politică rusă de la începutul anilor 90. A fost consilier al primarului de Moscova, apoi a condus secretariatul vicepreședintelui Dumei de Stat, Vladimir Jirinovski.

În 1999 a devenit membru al Partidului Liberal Democrat din Rusia, fiind ales și deputat în Duma de Stat. Deține mai multe ordine și medalii oferite de președintele rus Vladimir Putin.

Vladimir Jirinovski s-a stins din viață, pe patul de spital, pe 6 aprilie 2022, la vârsta de 75 de ani.


Pub