Maia Sandu a aflat despre reținerea lui Dodon când a ajuns în SUA: Explicațiile Procuraturii sunt insuficiente

27 Mai 2022, 14:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
27 Mai 2022, 14:02 // Actual //  Lupu Eduard

Maia Sandu susține că a aflat de reținerea fostului președinte Igor Dodon când a ajuns în SUA, la Boston. „Eu sper foarte mult că Procuratura nu face jocuri politice, nici la indicația cuiva și nici din inițiativă proprie, iar dacă domnul vizat în acest caz (n.r. Igor Dodon) crede că este cinstit nu are de ce să-și facă griji”.

Maia Sandu a spus că, „acest dosar trebuie să fie transparent la maxim, pentru a nu discredita Procuratura și reformele inițiate” și speră că „nu sunt jocuri politice ale cuiva”.

„Eu îmi doresc să avem o justiție independentă și profesionistă, care respectă legea în primul rând. Pentru asta am militat, pentru asta și-au dat votul cetățenii, pentru asta m-au susținut și la asta lucrez eu și colegii mei. Corupția este o problemă majoră în Republica Moldova. Din cauza corupției am ajuns să avem sărăcie, un stat slab, subminat. Din cauza corupției au ajuns atâția cetățeni să plece din țară, pentru că nu au avut opțiuni economice acasă. Așa cum am spus, lupta cu corupția și reforma justiției sunt extrem de importante pentru noi. O justiție corectă și independentă este soluția. Eu sper foarte mult că Procuratura nu face jocuri politice, nici la indicația cuiva și nici din inițiativă proprie, pentru că orice joc politic, orice abuz, orice încălcare a legii, indiferent dacă vine din partea presiunii publice sau din alte motive ar duce la discreditarea Procuraturii reformelor și a parcursului nostru european. Apelul meu ca de fiecare dată este ca Procuratura și celelalte instituții să-și facă lucrul în strictă conformitate cu legea”, a spus Sandu în cadrul unei conferințe de presă după ședința CSS.

Totodată, șefa statului, a precizat că, după cum scrie realitatea.md, Procuratura trebuie să investigheze modul cum a fost gestionat acest dosar pornit pe numele lui Igor Dodon, dar și a probelor și dovezilor scurse în presă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

09 Mai 2024, 21:09
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Lupu Eduard
09 Mai 2024, 21:09 // Bani și Afaceri //  Lupu Eduard

Raiffeisen Bank International din Austria a renunțat la planul de cumpărare a unui pachet de 1,5 miliarde de euro la Strabag, după presiunile de la Washington pentru a abandona acordul, scrie The Moscow Times.

„În timpul dialogului recent cu autoritățile relevante, Raiffeisen nu a putut obține asigurarea necesară pentru a continua tranzacția propusă”, a spus banca.

Această decizie a creditorului a fost precedată de câteva săptămâni de presiuni asupra băncii în legătură cu un plan de cumpărare a unui pachet de acțiuni la grupul de construcții Strabag pentru a debloca fondurile blocate în Rusia.

După cum a raportat Strabag în martie, miliardarul rus Oleg Deripaska deținea acțiuni la compania de construcții austriacă prin Rasperia Trading Limited, dar această participație a fost apoi transferată companiei ruse JSC Iliadis, ai cărei proprietari nu sunt cunoscuți.

„Oleg Deripaska nu are nicio legătură cu această companie (Rasperia) de mult timp, așa că nu vede rostul să comenteze”, a spus reprezentantul omului de afaceri în martie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău