image
Sursa foto: politia.md

Trafic de droguri: Peste 130.000 de dolari și 40.000 de euro, ridicați în urma a 6 percheziții la Ocnița; Un bărbat, reținut

Ofițerii Direcției Investigații Nord a INI al IGP, sub conducerea oficiului „Nord” al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au descins cu percheziții la cinci persoane din Ocnița, de la care au ridicat droguri și sume impunătoare de bani.

Cele 6 perchezițiile s-au desfășurat miercuri, de comun cu angajații Inspectoratului Național de Investigații și cu angajații brigăzii cu destinație specială „Fulger.” 

Acțiunea a fost inițiată urmare a bănuielii rezonabile că aceștia ar face trafic de droguri, în satul Otaci. Astfel, au fost ridicate droguri de tip marijuana, amfetamină și PVP („sare”) introduse în țară din Ucraina, în martie 2022, dispozitive pentru consumarea drogurilor, purtători de informații cu date folosite la comiterea infracțiunii, precum și sume de bani despre care oamenii legii bănuiesc că ar proveni din vânzare de droguri: peste 130.000 de dolari americani, aproape 40.000 de euro, 4.000 de lire sterline și 1000 de hrivne.

În rezultat, a fost reținut un bărbat, iar procurorii PCCOCS urmează să solicite plasarea acestuia în arest, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea hotărârii judecătorești finale. În ceea ce privește un alt bănuit, cu rol de organizator, acesta a fost reținut în flagrant de autoritățile din Ucraina.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii altor persoane care au participat ori au favorizat la comiterea infracțiunilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: