image
Sursa foto: Getty Images

Ambuscade, poduri distruse, trenuri deraiate: Partizanii ucraineni, tot mai activi în zonele aflate sub ocupaţia rusă

Mişcările de partizani încep să devină tot mai active în regiunile şi oraşele din Ucraina aflate în prezent sub ocupaţie militară rusă. Direcţia de Informaţii Militare a armatei ucrainene a precizat, conform BBC, că, în perioada 20 martie - 12 aprilie, partizanii ucraineni au ucis 70 de soldaţi ruşi „aflaţi în misiuni de patrulare pe timpul nopţii”.

Cele mai multe astfel de acţiuni de gherilă au fost semnalate în zona oraşului Melitopol. În urmă cu o săptămână, partizanii ucraineni au provocat deraierea unui tren blindat al armatei ruse, plin cu muniţii, după ce au amplasat explozibil pe şinele de cale ferată.

Spre finalul lunii aprilie, partizanii au aruncat în aer - tot lângă Melitopol - un pod folosit de armata rusă pentru a transporta armament, muniţii şi combustibil din Crimeea.

„Asta e o treabă pe care partizanii o realizează în comun cu membrii serviciilor secrete şi militarii noştri”, a declarat, pentru BBC, primarul Melitopolului, Ivan Fedorov.

Fedorov a fost răpit pe 11 martie de militarii ruşi după ce trupele Moscovei au ocupat oraşul Melitopol şi a fost acuzat de terorism. Kievul a anunţat apoi eliberarea sa în urma unui schimb de prizonieri.

„Au fost șase zile periculoase pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și cea a civililor valorează zero”, a declarat Ivan Fedorov, la o lună după eliberare.

Rapoartele zilnice ale Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War - ISW) le redactează zilnic cuprind inclusiv informaţii despre activităţile partizanilor sau unităţilor de gherilă ucrainene care acţionează în spatele liniilor ruseşti, în zonele şi oraşele ucrainene aflate sub controlul Moscovei.

ISW menţionează într-un astfel de raport acţiuni în care partizanii ucraineni au vizat „colaboraţioniştii locali” dar şi sistemele de artilerie ale armatei ruse.

În raportul publicat pe 24 mai, ISW a semnalat existenţa unor acţiuni ale partizanilor în regiunea Zaporoje, care continuă să pună presiune pe forţele de ocupaţie ruse.

Noutăţile partenerilor

comentarii: