image
Sursa foto: Jurnal.md

Preşedintele Băncii Mondiale avertizează că războiul ar putea declanşa o recesiune globală

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a sugerat miercuri că invadarea Ucrainei de către Rusia şi impactul asupra preţurilor energiei şi alimentelor, precum şi asupra disponibilităţii îngrăşămintelor, ar putea duce la o recesiune globală, transmite Reuters.

La un eveniment găzduit de Camera de Comerţ a SUA, preşedintele Băncii Mondiale a explicat că Germania, a patra mare economie mondială, a încetinit deja semnificativ din cauza preţurilor mai ridicate la energie, iar reducerea producţiei de îngrăşăminte ar putea înrăutăţi condiţiile pe plan global.

"Dacă privim datele privind PIB-ul, este dificil acum să vedem cum am putea evita recesiunea", a declarat David Malpass, fără a prezenta estimări privind evoluţia economiei mondiale.

El a apreciat că economia rusă şi cea ucraineană ar urma să înregistreze scăderi semnificative, în timp ce Europa, China şi Statele Unite se vor confrunta cu o încetinire a creşterii, scrie Agerpres.

Cele mai afectate vor fi statele în curs de dezvoltare, din cauza lipsei îngrăşămintelor, a livrărilor de alimente şi de energie. "Ideea dublării preţului energiei este suficientă pentru a declanşa o recesiune", a avertizat preşedintele Băncii Mondiale.

Instituţia a înrăutăţit luna trecută previziunile privind creşterea economiei globale în 2022 la 3,2%, de la 4,1%, din cauza impactului războiului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: