image
Sursa foto: Profimedia

Alexander Zverev a dezvăluit că se luptă cu depresia. “Am avut mari probleme”

Tenismenul german Alexander Zverev (25 de ani, locul 3 ATP) s-a calificat cu emoții în turul trei la Roland Garros, după ce a revenit de la 0-2 la seturi.

Zverev l-a învins pe argentinianul Sebastian Baez (locul 36 ATP), scor 2-6, 4-6, 6-1, 6-2, 7-5.

La finalul partidei, jucătorul german a dezvăluit că s-a luptat cu depresia, simțind o mare presiune din cauza faptului că se află mereu în centrul atenției, în presă și în rândul fanilor.

"Sănătatea mea mintală depinde de alte probleme probleme pe care le am, să fiu sincer. Nu vorbesc niciodată despre asta. Unii jucători vorbesc despre asta mai des şi mai deschis. Nu-mi place să fac asta. Dar am avut mari probleme anul acesta. Nu din cauza rețelelor sociale. M-am luptat cu alte probleme, nu am fost fericit.

Cred că am suferit de depresie în unele momente. Un rol foarte important l-a avut și presiunea la care suntem supuși, suntem în mod constant în lumina reflectoarelor. Cred că jucătorii de acum 20 sau 30 de ani nu îşi dau seama că în zilele noastre orice incident poate fi văzut de o cameră de filmat şi cineva va scrie despre el. Cu reţelele de socializare, există mult mai multă implicare şi ură astăzi.

Mi-am planificat vacanța la Monaco și asta m-a ajutat foarte mult, m-a relaxat, gândindu-mă la plajă. Trebuie să găsești o metodă pentru a trece peste aceste momente", a spus Zverev, citat de Yahoo Sports.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: