Marina Tauber, în Parlament: Fostul secretar general al Guvernului, condus de PLDM, și-ar fi procurat un hotel în Austria pe bani de la BEM

Deputata Partidului „Șor” Marina Tauber l-a întrebat pe Procurorul General interimar, venit astăzi în Legislativ după imunitatea alesei, precum și a lui Ilan Șor, de ce unii „exponenți ai guvernării, de pe vremea în care s-a produs frauda bancară, nu sunt cercetați penal și nu le sunt sechestrate bunurile”. „De exemplu, Victor Bodiu, fostul secretar general al Guvernului din partea PLDM, și-ar fi cumpărat, din banii furați de la BEM, un hotel în Austria”, a declarat Marina Tauber.

Foto: captură

 „Ca informație. V-o spun public, dar sunt sigură că dumneavoastră cunoașteți. Domnul Bodiu a cumpărat un hotel în Austria, iar cei de la conducerea companiei Valiexchim, de exemplu, care au luat foarte multe credite de la Banca de Economii, nu sunt de găsit și nimeni nu-i trage la răspundere. Aici întrebarea și precizarea este de ce oamenii aceștia nu răspund, de ce bunurile lor nu sunt sechestrate, iar banii obținuți în urma vânzării acestor bunuri nu ajung în bugetul statului.

Dumneavoastră doar cunoașteți această listă și eu o cunosc foarte bine cine a participat la frauda bancară. De ceacești oameni nu sunt pe banca acuzaților?. De ce noi vorbim doar despre Ilan Șor și Marina Tauber?”, a întrebat deputata.

„Întrebarea care apare este de unde cunoașteți dumneavoastră despre acțiunile întreprinse de Procuratura Anticorupție?”, a răspuns, cu o altă întrebareDumitru Robu.

„Noi discutăm aici despre Filat, Bodiu, Gacichevici, numai nu despre eroul principal. Propun să nu mai fie acceptate întrebări care nu-l vizează direct pe Ilan Șor”, a declarat, la rândul său, deputatul PAS, Petru Frunze.

Replicile au avut loc în contextul în care Procuratura Generală a solicitat în Parlament ridicarea imunității deputaților Partidului „Șor”, Ilan Șor și Marina Tauber. Deputații vizați au invocat faptul că Procurorul General interimar face trimitere la faptul că bugetul țării a fost prejudiciat ca urmare a acordării garanțiilor de stat. 


Pub