(video) Igor Dodon, ieșind din sala de judecată: Totul va fi bine, victoria este de partea noastră

„Totul va fi bine”, a declarat Igor Dodon pentru presă, ieșin din sala de judecată, în timp ce magistrații Judecătoriei Ciocana au intrat în deliberării.

Foto:

„Totul va fi bine, victoria este de partea noastră”, a spus Dodon.

Avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi a declarat că nu i-au fost prezentate anexele și demersul privind aplicarea măsurii de arest solicitată de procurori înainte de ședința de judecată. „Doar ni s-a comunicat că se cer 30 de zile de arest”, a spus avocatul acestei în fața presei. Întrebat despre banii găsiți în casa fostului șef de stat, acesta spune că „bunurile care sunt ale altor persoane se încearcă a fi atribuite lui Dodon”.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, nu a fost lăsat să dea declarații în fața presei. Înconjurat de mascații CNA, acesta a reușit să spun doar câteva propoziții. „Un dosar penal de-al Maiei Sandu”, a menționat acesta.

În acest moment are loc ședința în care magistrații Judecătoriei Ciocana vor examina demersul procurorilor privind mandatul de arest pentru 30 de zile în privința ex-președintelui Igor Dodon. Fostul șef de stat este bănuit pe mai multe capete de acuzare.

Procurorii anticorupție cer 30 de zile de arest pe numele fostului șef de stat, Igor Dodon, și al cumnatului său, reținuți ieri după mai multe percheziții. Instanța de judecată urmează să stabilescă data și ora examinării demersurilor.

Fostul șef de stat Igor Dodon a venit cu un nou mesaj din izolator. Textul ar fi fost transmis prin intermediul avocaților. Dodon spune că de când a decis să refuze la mandatul de deputat, a fost avertizat să nu critice „Guvernare și în special Președintele țării. De asemenea, mi s-a recomandat insistent să părăsesc Moldova”, se arată în postare.

Igor Dodon și cumnatul său au fost reținuți după 12 ore de percheziții la domiciliul său, dar și alte locații. În urma acțiunilor, procurorii au ridicat bani, bunuri de lux și acte care sunt investigate.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, pledează nevinovat și spune că dosarul este unul politic „cusut cu ață galbenă”.

„Un show de doi bani cu învinuiri grave și neprobate. Atunci când o guvernare nu e în stare să conducă țara, luptă cu opoziția, un cadou de ziua Maiei Sandu”, a comentat secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.

Fostul șef de stat, Igor Dodon, a anunțat încă acum o săptămână că ar putea fi arestat. „O nouă majorare de prețuri, ce fac ei? Își amintesc că a fost ceva în 2019, toți deja au înțeles că nimic nu a fost, și încearcă să facă un nou serial. Acuș va începe serialul Dodon la Procuratură”, a declarat președintele de onoare al PSRM.

Vicepremierul, Andrei Spînu, susține că reținerea lui Igor Dodon nu s-a făcut la indicații politice. „Cred că acestă acțiune înseamnă justiție adevărată. Toți se întreabă - care vor fi următorii pași, dacă dosarul va ajunge în judecată, iar judecata va aduce sentința, evoluția va arăta dacă justiția funcționează. Toate lumea știe acele dosare de rezonanță. Sunt multe dubii la integritatea acestui personaj”, a spus Spînu.


Pub