Un alt cetățean străin a evadat de pe Aeroportul Chișinău: Oamenii legii caută complicii acestuia, inclusiv printre polițiști de frontieră

Poliția de Frontieră anunță că a reușit să-l rețină pe cetățeanul turc care a evadat, în această dimineață, de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit unui comunicat al IGPF, acesta a fost reținut pe traseul R-31, între localitățile Tudora și Palanca.

Foto: Poliția de Frontieră

Potrivit IGPF, la fața locului, ca urmare a verificărilor, polițiștii de frontieră au depistat un telefon mobil cu o cartelă moldovenească și 200 lei MDL. Bărbatul de 47 de ani a refuzat să facă declarații, motivând că nu cunoaște altă limbă de comunicare decât cea de origine - turcă.

Astfel, a fost dispusă acordarea unui traducător pentru a-i fi asigurat dreptul la apărare, dar și de documentare a cazului sub toate aspectele legale.

Totodată, pe acest fapt a fost inițiată o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a persoanelor implicate, care ar fi facilitat părăsirea aeroportului de către cetățeanul Turciei. Există bănuială rezonabilă privind implicarea în această ilegalitate atât a agentului economic, care este responsabil de securitatea în zona sterilă, cât și a angajaților Poliției de Frontieră.


Pub