sâmbătă, 20 aprilie, 2024
6.1 C
Chișinău
HomepageAgroEcoConstantin Stratan: Grație unui parteneriat stabilit la Biofach, în iunie am putea exporta în...

Constantin Stratan: Grație unui parteneriat stabilit la Biofach, în iunie am putea exporta în premieră vin ecologic în Germania

Recomandate

Țara noastră ar putea exporta în premieră vin ecologic, grație unui parteneriat stabilit la Biofach, cea mai mare expoziție mondială de alimente ecologice.

Anunțul a fost făcut de Constantin Stratan, fondatorul SRL „Crama Domnească” și al brandului „Equinox”, primul și singurul producător de vin ecologic din Republica Moldova, membru al Asociației MOVCA, dar și unul dintre participanții la ediția din acest an a Biofach.

Ce planuri sau așteptări aveți în legătură cu apropiata participare la Biofach?

„Să găsim parteneri, potențiali cumpărători pentru vinurile pe care le producem și pe care le vom expune la Nürnberg, Germania. Am participat până acum la mai multe ediții ale acestei expoziții și am reușit să stabilim unele relații, parteneriate. Acestea ar putea contribui la exportul în timpul apropiat al primului lot de vin ecologic în Germania”.

Cum vă ajută apartenența la Asociația MOVCA să vă dezvoltați, promovați?

„Pentru noi, cel mai important suport ține de includerea în lista participanților din partea țării noastre la Biofach. Inițial, nici nu am fi avut putere financiară să participăm. De asemenea, suntem invitați la diferite evenimente publice desfășurate de asociație, seminare, instruiri. Sigur că datorită calității de membru MOVCA am stabilit relații cu alți antreprenori care la fel fac parte din asociației și cu care comunicăm, practicăm schimburi de experiență. Eu cred că în prezent obiectivul principal al asociației ar trebui să fie promovarea intensă a consumului de produse ecologice”.

De ce ați ales agricultura ecologică și cu ce succese vă puteți lăuda?

„Se vorbea despre faptul că practicile ecologice de cultivare a viței-de-vie pot contribui la obținerea unui vin de o calitate mai înaltă. Am încercat și ne-am convins că e adevărat. Sigur că drumul spre succes este foarte lung, cel puțin în condițiile țării noastre. Mă refer aici și la accesarea pieței de export. După mai mulți ani de dezvoltare a unor parteneriate cu antreprenori din alte țări, abia acum am putea iniția export de vin certificat ecologic”.

„În aprilie, un partener din Germania ne-a comandat 1200 de sticle de vin ecologic și cred că în luna iunie o vom livra. Noi exportăm vin și în prezent, dar ecologic va fi pentru prima dată. Cu acest partener am stabilit contacte tot la Biofach și inițial a manifestat interes, iar apoi s-a declanșat pandemia de COVID și comunicarea noastră s-a întrerupt. După eliminarea restricțiilor, ne-au contactat din nou”.

„Noi producem câte 14 mii de sticle de vin ecologic anual și această cantitate crește de la un an la altul. În țara noastră, consumatorii nu se prea interesează de vinurile ecologice și de aceea încercăm să le promovăm mai intens la export. Equinox rămâne deocamdată primul și singurul producător de vinuri ecologice, dar există deja și alte companii care au inițiat conversia spre cultivarea ecologică a unor suprafețe de viță-de-vie”.

„Jumătate din vinurile noastre sunt comercializate pe piața autohtonă, mai mult prin intermediul magazinelor specializate, pentru că în cazul rețelelor de comerț produsul ecologic își poate pierde identitatea. Ne-am poziționat din start ca produs din categoria premium, iar după obținerea certificării ecologice am menținut același nivel al prețurilor de comercializare. La raft, costul unei sticle de vin ecologic produs de „Equinox” pornește de la 170 de lei”.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Video thumbnail
Webinar: Protecția biologică a plantelor în agricultura ecologică
03:20:26
Video thumbnail
Protecția culturilor sâmburoase și semințoase în agricultura ecologică
34:19
Video thumbnail
Protecția plantelor în legumicultura ecologică
43:22
Video thumbnail
Tendințe în protecția biologică a plantelor: modificări din noul Regulament al UE
31:09
Video thumbnail
Apicultura ecologică în Republica Moldova. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
39:07
Video thumbnail
Ferme de găini crescute în sistem free-range. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
30:04
Video thumbnail
Dilema agriculturii ecologice: agricultura bazată pe plante și /sau agricultură cu sector zootehnic
35:13
Video thumbnail
Realitățile și soluțiile de dezvoltare în Moldova a sectorului zootehnic ecologic
06:35
Video thumbnail
Cultivarea prunului în sistem ecologic
05:09
Video thumbnail
Cultivarea ecologică a tomatelor în teren protejat
05:21
Video thumbnail
Webinar „Produse cu valoare adăugată înaltă și lanțurile valorice în agricultura durabilă”
02:25:45
Video thumbnail
Sustenabilitatea si calitatea alimentelor ecologice
20:18
Video thumbnail
Produsele horticole ecologice si lanturile valorice
22:17
Video thumbnail
Lanturile valorice scurte in piata locala
23:38
Video thumbnail
Culturile cerealiere, oleaginoase si leguminoase ecologice prin prisma lanturilor valorice
13:52
Video thumbnail
Webinar: Agricultura ecologică și efectul schimbărilor climatice
03:23:41
Video thumbnail
Boris Boincean: Managementul durabil și reziliența solurilor în agricultura durabilă
18:52
Video thumbnail
Nicolas Lefebvre: Tendințe actuale în agricultura ecologică a lumii
36:27
Video thumbnail
Ulrich Koepke: Reducerea încălzirii globale prin aplicarea practicilor agricole durabile
26:59
Video thumbnail
Mark Measures: Agroecologia și agricultura ecologică - similarități și diferențe
25:33
Video thumbnail
Compostul - unul dintre cele mai eficiente îngrășăminte organice - Experiența Micu&Co
05:51
Video thumbnail
Sfaturi la înființarea unei ferme eco de păsări
03:25
Video thumbnail
Culturile de acoperire - soluția pentru un sol sănătos și cu structură bună
05:25
Video thumbnail
Albinele-zidar pentru o polenizare eficientă în livezile de cireș. BioFruitNet
03:06
Video thumbnail
Fâșiile de flori în culturile arabile: semințe și cultivare
05:12
Video thumbnail
Controlul buruienilor
04:28
Video thumbnail
Certificarea Eco
06:10
Video thumbnail
Fâșiile forestiere
04:33
Video thumbnail
Design-ul fermei eco
05:54
Video thumbnail
Colectarea apei de ploaie
03:53
Video thumbnail
Crearea biodiversității pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor la fermă
05:02
Video thumbnail
Metode mecanice de gestionarea a buruienilor în legumicultură
20:05
Video thumbnail
Cultivarea amestecurilor de culturi (borceaguri) dintre leguminoase pentru boabe și cereale spicoase
08:18
Video thumbnail
Uscarea ierburilor și hameiului - sfaturi pentru uscarea plantelor în loturi mici
03:46
Video thumbnail
Reinventarea protecției ecologice a plantelor (tutorial cu Claudia Daniel)
12:03
Video thumbnail
Promovarea biodiversității în plantațiile viticole
14:46
Video thumbnail
Înierbarea printre rânduri
04:03
Video thumbnail
Lucrarea solului în agricultura ecologică la culturile cerealiere
03:40
Video thumbnail
Analiza solului
03:45
Video thumbnail
Cultivarea cartofilor timpurii
06:58
Video thumbnail
Asolamentul
05:15
Video thumbnail
Testarea apei
03:17
Video thumbnail
Gîndacul păros
04:17
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi
04:12
Video thumbnail
MULCIREA
05:28
Video thumbnail
Protecția legumelor
04:55
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi în Alpii de Sud (Guizotia, sorg, mazăre de iarnă, hrișcă)
03:09
Video thumbnail
Cum să instalați o capcană pentru a estima numărul de păianjeni și gândaci prădători
01:10
Video thumbnail
5 teste simple pentru evaluarea calității solului
09:04
Video thumbnail
Instrumente manuale Terrateck pentru grădinărit - sapa de legume și plantatorul de „hârtie”
02:55

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco