image
Sursa foto: fea.md

Ion Șoltoianu, trimis în judecată, după ce a agresat fizic un tânăr și i-a amenințat câinele cu un pistol, la Botanica

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea pe banca acuzaților a fostului sportiv Ion Șoltoianu care în luna martie a agresat fizic un tânăr în sectorul Botanica al capitalei și a amenințat cu pistolul câinele care-l însoțea.

Faptele au avut loc în curtea unui bloc. Atunci, Șoltoianu s-a arătat deranjat de prezența câinelui și, după un schimb de replici, a scos arma și a îndreptat-o spre animalul de companie.

Acum, procurorii i-au formulat învinuirea pentru comiterea huliganismului agravat și de purtarea și păstrarea ilegală a armei de foc și a munițiilor fără autorizarea necesară. Potrivit legii penale, pedeapsa maximă pentru faptele incriminate este pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de șapte ani. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta continuă să fie deținut în arest preventiv.

În același timp, procurorii PCCOCS de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații continuă urmărirea penală în privința acestuia pentru faptul că a șantajat oameni de afaceri ca să-i întoarcă datorii inventate în sume de 150.000 de euro, 11 milioane de lei și 200.000 de euro.

Noutăţile partenerilor

comentarii: