image
Sursa foto: jurnal.md

Reacția Chișinăului referitor la „codul galben de alertă teroristă” de la Tiraspol: Amplifică șirul de acțiuni restrictive

Liderul separatist de la Tiraspol a anulat astăzi așa-numitul cod roșu de alertă teroristă, activ în perioada 26 aprilie-25 mai 2022, și a aprobat așa-numitul cod galben de alertă, pe durata a 15 zile calendaristice , până pe 8 iunie, curent.

Biroul politici de reintegrare constată că deși a fost diminuat nivelul de alertă, se amplifică șirul de acțiuni restrictive, de intensificare a regimului de activitate a diferitor structuri, de verificare sporită a diferitor obiecte de infrastructură, mijloace de transport și persoane. Printre măsurile dispuse figurează obligarea înregistrării cetățenilor la deplasarea prin așa-numitele puncte de trecere ale Tiraspolului, instalarea posturilor de control la intrarea în orașele din regiune, sporirea controlului detaliat și cu mijloace tehnice speciale a mijloacelor de transport ce intră/ies din regiune, inclusiv a celor aflate în gările auto și feroviare din stânga Nistrului și mun. Bender. „Măsurile restrictive instituite provoacă îngrijorări în contextul în care asemenea impedimente nu persistă și nu sunt instituite pe malul drept al Nistrului în raport cu locuitorii din regiunea transnistreană”, se spune în nota informativă a instituției. Reieșind din imposibilitatea autorităților naționale competente de a interveni în perimetre temporar necontrolate în caz de eventuale incidente, Biroul de reintegrare le recomandă cetățenilor evitarea în acest interval de timp a deplasărilor nejustificate în regiunea subordonată Tiraspolului din stânga Nistrului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: