Târgul Organizațiilor Societății Civile: „Doar împreună ne facem vocea auzită”

 

Zeci de Organizații ale Societății Civile (OSC) ce reprezintă diverse domenii de activitate din întreaga țara au avut ocazia să le vorbească vizitatorilor Târgului OSC-urilor despre rezultatele pe care le înregistrează, dar și serviciile ce le oferă beneficiarilor din localitățile rurale. Evenimentul a avut loc pe 14 mai, în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul Zilei Europei 2022.  

Trecătorii au avut șansa să se familiarizeze cu activitățile și proiectele desfășurate de organizațiile societății civile, să cunoască programele de voluntariat în care se pot implica direct, dar și să afle prin ce alte metode ar putea susține societatea civilă.  

La Târg au participat atât organizații naționale, cât și locale sau regionale. Evenimentul a reprezentat o tribună pentru OSC-uri, ce le-a oferit oportunitatea să-și facă cunoscute domeniile de activitate: de la programe pentru copii și tineret, până la cele ce vizează transparența, drepturile omului și buna guvernare. O parte din OSC-uri își concentrează atenția și eforturile către grupurile vulnerabile – persoane în vârstă, cu nevoi speciale, persoane fără adăpost sau copii cu necesități educaționale speciale.  

Liliana Palihovici, președinta Asociației Obștești „Institutum Virtutes Civilis”, organizație care, alături de Fundație „Friedrich Ebert Moldova” au realizat evenimentul, a menționat că o societate poate fi considerată puternică doar atunci când proprii cetățeni se implică în guvernanța locală și în dezvoltarea serviciilor pentru alți cetățeni 

 Oamenii care doresc ca în comunitatea lor să fie o viață mai dinamică – se pot uni în grupuri de inițiativă sau OSC-uri. Târgul pe care îl organizăm în cadrul Zilei Europei, aici, la Chișinău, este o bună oportunitate de a informa publicul larg ce este o organizație necomercială, cu ce se ocupă aceasta, cum poți beneficia de activitățile și programele unei OSC, dar, totodată, și cum poți susține activitatea unei organizații, a explicat președinta AO „Institutum Virtutes Civilis”. 

 Liliana Palihovici a mai adăugat că organizațiile societății civile din țara noastră activează cu resurse puține obținute în mare parte din donații de la persoane private și granturi. Pentru o mai bună funcționare a acestora, spune ea, e nevoie de mai multă implicare din partea autorităților, inclusiv financiară. În acest mod și impactul OSC-urilor asupra societății ar fi mai simțitor.  

 Vocea noastră a devenit mai puternică în ultimii ani 

 Doinița Elena Losețchi este directoarea Asociației Obștești „Copiii Ploii” care reprezintă interesele copiilor diagnosticați cu boli rare.  

 Ea spune că majoritatea membrilor organizației pe care o conduce sunt, la rândul lor, părinți de copii cu nevoi speciale, care au nevoie și ei de ajutor și suport din partea statului.  

 Vocea noastră a devenit mai puternică în ultimii ani și ar fi bine să fie și auzită pentru că doar în colaborare putem face multe lucruri frumoase. Tot mai mulți copii se nasc cu probleme de sănătate și boli rare. Din păcate, bolile rare nu mai sunt atât de rare ca înainte, spune directoarea AO „Copiii Ploii” 

 Doinița menționează că relația pe care o au organizațiile societății civile cu autoritățile publice nu este defectuoasă, însă există mult loc pentru îmbunătățire. Nu pot să zic că nu sunt susținute organizațiile, dar nici nu pot să afirm că sunt sprijinite suficient. Asta încercăm să facem în prezent – să rupem acest cerc și să obținem atenția și susținerea pe care o merităm de la autorități, adaugă ea.  

 Comunicare structurală și transparență în relația cu autoritățile 

 Participarea la Târgul OSC-urilor a fost o oportunitate specială de a face vizibilă și a promova programele Eco-Răzeni, menționează președintele Asociației, Sergiu Gurău.  

 Sergiu spune că, pe lângă faptul că el și echipa sa au avut ocazia să răspundă direct la întrebările vizitatorilor, au primit mai multe recomandări și propuneri de extindere a serviciilor organizației și în alte regiuni din țară. S-a bucurat că mai multe persoane fizice, dar și organizații comerciale prezente la Târg, și-au manifestat interesul să facă donații sau să colaboreze cu Eco-Răzeni.  

 Consider că e nevoie de mai multă comunicare structurală și transparență în relația dintre autorități și organizațiile societății civile. E nevoie de participare reciprocă în procesele de planificare strategică, monitorizarea și evaluarea activităților. Crearea grupurilor de lucru comune și identificarea de persoane responsabile pentru menținerea parteneriatelor poate completa lista recomandărilor cu care vine organizația noastră reieșind din experiența pe care o avem de 15 ani, adaugă Sergiu Gurău.  

 Noi parteneri și beneficiari 

 Galina Leșco, șefa Centrului de sănătate prietenos tinerilor YK Neovita, spune că Târgul OSC-urilor a reprezentat un mediu perfect pentru organizația pe care o conduce să identifice noi parteneri și beneficiari – adolescenți cu vârsta de până 24 de ani. Mai ales că organizația a lansat recent un serviciu nou – prima linie telefonică de încredere pentru adolescenți și tineri. Odată cu lansarea acestui serviciu, cele 41 de centre municipale și raionale de sănătate prietenoase tinerilor din rețeaua Youth Klinic Moldova sunt mai aproape, oferind informații corecte, consiliere și recomandări.  

 Parteneriatul OSC-urilor cu autoritățile poate fi întărit prin dialog și prin consultarea organizațiilor de profil înainte de elaborarea politicilor publice. Nu în ultimul rând, consideră Galina Leșco, prin dezvoltarea posibilităților de contractare de către autorități a serviciilor oferite de OSC-uri.  

 Autoritățile ar putea împrumuta cu succes bunele practici ale organizației sale sau să o contracteze, bunăoară. Rețeaua Youth Klinic Moldova oferă servicii consultative gratuite adolescenților și tinerilor adaptate nevoilor categoriei de vârstă de până la 24 de ani cu ajutorul ginecologilor, urologilor, dermatovenerologilor, consilierilor psihologici, consilierilor HIV, asistenților sociali în domeniul adicției, consiliere în materie de planificare familială. Primul centru care face parte din rețeaua Youth Klinic a fost lansat în urmă cu 20 de ani, a punctat Galina Leșco.  

 Loc de întâlnire și conectare 

 Inga Iovu, coordonatoarea proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, realizat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, spune că societatea civilă reprezintă vocea oamenilor simpli la nivel central și local.  

 Intenția noastră a fost să aducem cât mai multe organizații ale societății civile din țară la acest eveniment. Ne-am bucurat să vedem că organizațiile au făcut schimb de contacte, de experiențe, au împărtășit lecțiile învățate. Am încercat să construim această punte de legătură, să comunice între ei, să vorbească despre lucrurile care au îmbunătățit viața cetățenilor în comunitățile pe care le reprezintă și, sperăm, astfel vor învăța unii de la ceilalți. De asemenea, am invitat și organizații naționale care au avut șansa să consilieze organizațiile locale, să-i ajută cu sfaturi despre oportunitățile care există, sustenabilitate, explică Inga Iovu.  

 Oamenii trebuie să înțeleagă greutatea opiniilor lor, e de părere coordonatoarea proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”. De ce? Pentru că văzând cum pot influența pozitiv lucrurile, cu siguranță vor dori să se implice și pe viitor, punând umărul astfel la dezvoltarea societății din care fac parte.  

 Târgul Organizațiilor Societății Civile a fost desfășurat în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova  și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.