image
Sursa foto: Profimedia

Lukașenko acuză Polonia și NATO că vor să pună mâna pe vestul Ucrainei „aşa cum a fost înainte de 1939”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko s-a declarat îngrijorat luni de ceea ce a numit acţiuni ale Occidentului pentru a „dezmembra” Ucraina şi a acuzat Polonia că vrea să anexeze partea de vest a acestei ţări.

El nu a oferit nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor sale.

„Ceea ce ne îngrijorează este că ei sunt pregătiţi, polonezii şi NATO, să ia vestul Ucrainei, aşa cum a fost înainte de 1939”, a spus Lukaşenko în timpul unei întâlniri televizate cu preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit Digi24 care citează Reuters.

Potrivit lui Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, Kievul ar trebui să ceară ajutor, în cele din urmă, pentru prevenirea confiscării vestului Ucrainei.

Moscova a sugerat în trecut că Polonia încearcă să stabilească un control asupra teritoriilor istorice poloneze din Ucraina, acuzaţie despre care Varşovia spune că este o dezinformare, scrie Agerpres.

Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei, trimiţând arme peste graniţă şi primind peste trei milioane de refugiaţi ucraineni.

Belarus a declarat în martie că forţele sale armate nu iau parte la ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea specială” din Ucraina, dar a servit drept rampă de lansare pentru ca Rusia să trimită mii de soldaţi peste graniţă la 24 februarie.

Conform unui pact de neagresiune semnat în 1939 chiar înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au împărţit Polonia între ele. Cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Moscova este acum fie în Belarus, fie în Ucraina, în timp ce Kaliningradul este o enclavă a Rusiei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: