Toreadorul reacționează după declarațiile că Londra plănuiește să înarmeze Moldova: Ne transformă în carne de tun

23 Mai 2022, 11:46
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
23 Mai 2022, 11:46 // Actual //  Lupu Eduard

Mai multe întâlniri între lideri politici britanici și reprezentanți ai diplomației basarabene au avut loc în ultimele zile.

Marea Britanie a anunțat vineri, 20 mai, prin vocea ministrului de Externe Liz Truss că vrea să înarmeze fosta republică sovietică la „standarde NATO” pentru a-și îmbunătăți securitatea împotriva unei Rusii agresive.

În replică, fostul președinte pro-rus Igor Dodon, a avut o ieșire publică în care a criticat planul anunțat de britanici.

Nu avem nevoie de NATO!”, a scris Dodon pe canalul său de Telegram. „Ajutorul militar de la NATO se poate dovedi un deserviciu notoriu care nu va face decât să ne înrăutăţească situația, să aducă durere ţării noastre şi să transforme soldaţii şi poporul nostru în carne de tun”.

Dodon a fost președintele Republicii Moldova între 2016 și 2020, când a pierdut alegerile în fața candidatei pro-UE Maia Sandu.

Guvernul Republicii Moldova nu a comentat încă cu privire la planul anunțat de Marea Britanie, dar se speculează că semnarea unui acord este iminentă.

O echipă de diplomați britanici a zburat în capitala Moldovei, Chișinău, săptămâna trecută, iar Truss s-a întâlnit vineri cu omologul Nicu Popescu, în cadrul unei reuniuni a Consiliului Europei la Torino.

Constituția Republicii Moldova consacră neutralitatea acesteia. Analiștii consideră că orice apropiere de NATO sau de Occident este de natură să înfurie Kremlinul.

Rusia nu a comentat până acum planurile britanice de a înarma Moldova, dar a avertizat anterior că intenționează să-și aducă războiul la granița Moldovei pentru a se lega de regiunea separatistă pro-rusă a Transnistriei.

Un analist rus a spus că armele britanice ar escalada tensiunile dintre Moldova și Transnistria, care găzduiește un detașament de soldați ruși.

„Până și disponibilitatea Chișinăului de a lua în considerare o evoluție militară a conflictului moldo-transnistrean face dificilă găsirea unor mecanisme care să limiteze escaladarea”, a declarat Dmitri Danilov, profesor de securitate europeană la Academia Rusă de Științe, pentru The Telegraph.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

26 Apr. 2024, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Apr. 2024, 17:14 // Actual //  Lupu Eduard

În urma apariției imaginilor în presă cu o casă construită pe acoperișul unui bloc de locuit, Pretura sectorului Centru aduce următoarele precizări. Conform informațiilor furnizate de autoritățile locale, casa respectivă a fost construită în anul 2016.

În ceea ce privește construcția ilegală, autoritatea publică locală a sesizat Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică încă din anul 2020. Inspectoratul este responsabil de verificarea legalității și a disciplinei în construcții.

Deși autoritățile locale au sesizat problema, conform prevederilor legale, nu pot întocmi procese-verbale contravenționale pentru astfel de situații, deoarece construcția anexelor, balcoanelor, copertinelor sau transformarea acoperișurilor care afectează aspectul arhitectural al blocurilor locative intră sub incidența competenței Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției.

În acest context, examinarea și gestionarea cazului sunt de competența Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și a Poliției, care vor lua măsurile necesare în conformitate cu legea.

Imaginea cu casa construită pe un bloc de locuit din Capitală u fost distribuite pe internet.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău