Peste 230 de persoane cu dizabilități din Moldova vor fi ajutate să-și găsească un loc de muncă

pesoana cu dizabilitate
Foto: realitateadedîmbovita.net

237 de persoane cu dizabilități de la noi din țară vor fi ajutate să-și găsească un loc de muncă. Este vorba despre 10 organizații ale societății civile care au semnat contractele de grant în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”.

Pentru inițierea și dezvoltarea serviciilor de angajare incluzivă, cele zece ONG-uri vor crea consorții cu alte două organizații neguvernamentale.

Sorin Mereacre, președintele Fundației Est-Europene a declarat că proiectul vine să contribuie la crearea oportunităților de angajare pentru cele mai vulnerabile persoane din societate, în special, din raioanele țării: „În cadrul acestui eveniment de semnare a contractelor de grant celebrăm parteneriatele dintre asociațiile obștești din Republica Moldova. Fundația Est-Europeană întotdeauna a susținut coalizarea societății civile, care are scopul de a promova democrația, dezvoltarea sectorului privat și a mass-media”.

ONG-urile au obținut câte un ajutor nerambursabil, în valoare de 50 000 de euro, pentru crearea unui consorțiu. „Ca urmare, 237 de persoane cu dizabilități vor fi angajate în câmpul muncii, în special persoane cu dizabilități fizice, cu dizabilități psiho-sociale și alte categorii. Ne mai propunem ca în cadrul acestui proiect mai mult de 1 000 de persoane să beneficieze de consiliere, ghidare, asistență în câmpul muncii”, susține Ana Ciurac, coordonatoarea proiectului FEE.

Proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact. Bugetul proiectului constituie 3,684,291 de euro.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente