Un ministru francez aruncă zarurile! A anunțat termenul când va intra Ucraina în UE. E valabil și pentru Moldova

22 Mai 2022, 17:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
22 Mai 2022, 17:26 // Actual //  Lupu Eduard

Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va lua ”indubitabil 15 sau 20 de ani”, a estimat, duminică, ministrul delegat francez pentru afaceri europene Clement Beaune, potrivit căruia ţara poate intra între timp în comunitatea politică europeană propusă de preşedintele francez Emmanuel Macron.

”Trebuie să fim oneşti. Dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani, am minţi. Nu ar fi adevărat. Vor fi indubitabil 15 sau 20 ani, este foarte mult”, a declarat Beaune, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pentru postul Radio J, relatează AFP, citată de Agerpres.

”În acest timp, este nevoie de un proiect politic în care ucrainenii pot intra”, a adăugat reprezentantul Parisului.

Macron propune o „comunitate politică europeană”. Zelenski: Orice alternativă la aderare e un compromis între Europa și Rusia

Preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat, joi, că eventuala ”comunitate politică europeană” pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi ”complementară” procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu ”o alternativă” la acesta.

Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei, ţară invadată militar de Rusia.

El afirma cu acea ocazie că ar fi nevoie de ”decenii” pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o ”comunitate politică europeană” care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Acest proiect, care ar urma să fie dezbătut la Consiliul European de la Bruxelles de la finalul lunii iunie, a fost deja criticat de unii lideri europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în opinia căruia proiectul ar reflecta o lipsă de voinţă de a integra rapid Ucraina în interiorul UE.

De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că orice alternativă la aderarea Ucrainei la UE ar fi de fapt un „compromis” între UE şi Rusia, răspunzând astfel iniţiativei preşedintelui francez Emmanuel Macron de creare a unei „comunităţi politice europene”, văzută ca o „anticameră” a Uniunii Europene.

„Nu avem nevoie de alternative la candidatura Ucrainei la UE, nu avem nevoie de astfel de compromisuri”, a spus Volodimir Zelenski, sâmbătă.

Ucraina, Republica Moldova și Georgia a depus cerere de aderarea la UE. Iar în data de 12 mai cea de-a doua parte a chestionarului, completat de către Republica Moldova, de aderare la Uniunea Europeană a fost transmisă, șefului Delegației UE la Chișinău, Janis Mazeiks, de către prim-ministra Natalia Gavrilița.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 12:18
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
19 Apr. 2024, 12:18 // Actual //  Lupu Eduard

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a făcut public faptul că pentru a remedia situația restanțelor salariale ale angajaților de la Calea Ferată a Moldovei, guvernul va recurge la un credit în valoare de 35 de milioane de lei. Acest credit va fi obținut de la Loteria Moldovei, o întreprindere cu capital majoritar de stat, cunoscută în principal pentru activitățile sale de jocuri de noroc.

Acești bani sunt pentru achitarea salariilor timp de o lună.

Potrivit declarațiilor ministrului Spînu, făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră”, această mișcare financiară este parte a unui plan de achitare a salariilor, însă nu a oferit detalii despre condițiile împrumutului oferit de Loteria Moldovei. A precizat că doar că e o decizie a consiliilor celor două companii și că există un contract. Cu toate acestea, decizia de a lua un împrumut de la Loteria Moldovei a stârnit întrebări și discuții în mediul public, cu privire la raționalitatea acestei alegeri și la implicațiile pe termen lung.

În timp ce oficialii guvernamentali au asigurat că această mișcare este parte a unei strategii gândite cu atenție pentru a asigura viabilitatea financiară a Căii Ferate a Moldovei, mulți rămân curioși să vadă cum se va derula acest proces și care vor fi efectele pe termen lung ale acestei decizii neconvenționale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău