image
Sursa foto: captură video

VIDEO // Un grup de persoane care confecționau cărți de identitate românești și permise de conducere false, reținut

Polițiștii Direcției investigații complexe a INI, în comun cu Procuratura municipiului Chișinău, sediul Centru, începând cu luna august a anului precedent, au documentat acțiunile ilegale ale unui grup de persoane care, urmărind scopul obținerii unui profit ilicit, ar fi confecționat și vândut mai multe documente oficiale false.

În cadrul investigațiilor efectuate de polițiști, au fost acumulate probe pe faptul că suspecții, având utilaje și tehnică specială destinată contrafacerii documentelor, identificau potențiali beneficiari de acte false, pe numele cărora erau confecționate.

Actele falsificate erau destinate cetățenilor aflați peste hotarele Republicii Moldova. Înțelegerea avea loc prin discuții pe aplicații telefonice, iar ulterior, printr-un intermediar erau expediați banii pentru procesul de „perfectare” a actelor.

Prețul era stabilit din timp, în dependență de tipul documentului oficial fals (cărți de identitate românești și permise de conducere) și varia între 250 și 300 de euro.

Dacă li se va demonstra vinovăția, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 5 ani.

Investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării beneficiarilor actelor de identitate falsificate și stabilirii bunurilor obținute pe cale infracțională.

Noutăţile partenerilor

comentarii: