Dragă M., care este limita implicării părinților în viața de cuplu?

Dragă M,

Ca mulți alți prieteni de vârsta noastră, am plecat din Moldova pentru o viață mai bună. Eram tineri căsătoriți, fără suport financiar din partea familiei. Ambii ne-am susținut să investim în educație și să avem o carieră de viitor, undeva unde suntem doriți și apreciați. Cât prietenii noștri își cumpărau apartamente și mașini de lux, noi plăteam contractul la universitate pentru unul, apoi pentru altul. După mulți ani de sacrificii, zero ajutor de la părinți, ne-am construit o viață pe care o iubim. Dar ceea ce ne face pe noi fericiți nu neapărat corespunde cu cerințele părinților, în special socrii.

Ei mereu așteaptă și ne întreabă când revenim în Moldova, ca să fim lângă ei, să le aducem o cană cu apă la bătrânețe pentru că asta fac copiii. În viziunea lor, copiii trebuie să aibă grijă de părinți deoarece de asta au fost aduși pe lume – să pună viața lor pe pauză și să facă așa cum vor părinții. Mereu există această presiune din partea lor.

Mai mult decât atât, există o presiune indirectă, în care soția trebuie să trăiască după standardele din Moldova, chiar dacă trăiește în altă cultură, țară. Trebuie să stea acasă, să aibă grijă de copii, să-i pună mâncare în fața soțului, să nu spună un cuvânt în plus în discuții, mai ales în fața socrilor. În discuții telefonice, niciodată nu auzim cuvinte de genul „Mă bucur pentru voi, ne mândrim de voi și realizările voastre”. În schimb, sunt replici de genul „păi soția îi cea din cauza căreia nepoții nu cresc lângă bunici, din cauza soției tale nu trăiți mai aproape de noi”, „noi suntem bătrâni, voi trebuie să ne dați, să ne faceți”.

Care este limita implicării părinților, socrilor în viața de cuplu, mai ales dacă ei sunt fericiți în altă parte? De ce părinții, socri nu sunt fericiți pentru copii lor? Câte generații trebuie să treacă, ca oamenii să înțeleagă că fiecare este responsabil de propria fericire? De ce populația Moldovei la bătrânețe are așa așteptări de la copii și continuă să încurajeze aceste reguli nescrise? Fiecare dintre noi este responsabil de propria fericire…

RĂSPUNS

Ce bine ar fi dacă noi, maturii, nu am aduce pe lume copii ca să ne umple golurile interioare sau ca să avem o ființă alături de noi toată viața. Și, nu în ultimul rând, să ne aducă o cană de apă. Dacă am învăța să respectăm individualitatea, autenticitatea, personalitatea, limitele și granițele copiilor noștri și când pleacă de lângă noi, relațiile ar căpăta culoare și putere.

Adevărat, fiecare este responsabil de propria fericire. Însă, cu părere de rău, mulți oameni sunt prizonieri ai unor credințe conform cărora, „copiii sunt datori părinților”, „trebuie să faci compromisuri și să te sacrifici ca să fie bine”, etc.

Este frumos și sănătos să avem legături armonioase cu cei care ne-au dat viață și ne-au crescut. Oferindu-le ajutor, recunoștință, timp, suntem mai umani și simțim bunăstare. Contează să nu devenim codependenți, fuzionând cu viața lor.

Cel mai probabil părinții/socrii tăi nu conștientizează că copiii lor au devenit adulți autonomi și au o viață proprie. Neavând pasiuni, interese sau chiar o bună înțelegere în cuplu, percep că cel mai important rol în viața lor a luat sfârșit. Ba mai mult, pierd sentimentul de putere și control. Nu sunt pregătiți și nu cunosc importanța trecerii relației „părinte –copil”, la relația „adult-adult”, deoarece nu au simțit-o nici ei.

Ar putea fi programați de mici că ei, părinții, vor rămâne mereu cei mai importanți pentru copii. Nu soțul/soția sau nepoții, ci ei, părinții. Fiind preocupați mai mult de propriile interese și sentimente, pierd din vedere realizările pe care le-ați obținut, fericirea trăită de voi și momentele petrecute împreună sau pur și simplu omit să se bucure de existența voastră.

Nu-ți este ușor să-ți dai seama care sunt limitele sănătoase și până unde se pot implica părinții, pentru că ai în povestea ta de viață experiențe în care limitele tale au fost încălcate. Ți-au lipsit modele de adulți echilibrați care să aibă ei înșiși limite sănătoase și care să poată pune limitele de care aveai nevoie pentru a te dezvolta armonios.

Totuși, ce ar fi bine și necesită să fie respectat de către părinți/socri în relațiile cu copiii maturi este:

• să-i privească ca adulți responsabili de propriile alegeri și decizii,
• să le recunoască intimitatea și dreptul la propria viață așa cum și-o doresc,
• să nu manipuleze și șantajeze emoțional copiii, când nu fac cum dorește părintele,
• să nu plaseze responsabilitatea propriei fericiri în mâinile copiilor,
• să fie receptivi la nevoile emoționale ale urmașilor,
• să se implice doar atunci când copiii cer ajutor.

Îmi pare rău că părinții voștri nu respectă acele granițe în relații. Limitele sunt nevoi pe care le exprimăm și le manifestăm față de noi și față de ceilalți, pentru a ne simți în siguranță, a fi confortabil cu situațiile în care ne aflăm, pentru a avea grijă de sănătatea fizică și mintală.

Înțeleg nemulțumirea ta față de părerile părinților și ai dreptul, ca orice om, să-ți creezi și să-ți menții viața pe care ți-o dorești. Indiferent dacă părinții/socrii sunt de acord sau nu cu deciziile voastre.

Dar cum poți da o altă formă acestor relații?

• Schimbă felul în care te raportezi la părinți și la tine însuți. Cu cât ai mai puține așteptări de la ei, cu atât vei suferi mai puțin. Recunoaște ce parte din tine caută să primească acceptarea, iubirea validarea și aprobarea părinților. Da, este vorba de copilul interior care încă suferă. Poate că ei n-au fost capabili să-ți ofere afecțiunea și respespectul pe care le meriți, însă tu ești cel/cea care poate face asta pentru tine. Tu ești singura persoană pe care se poate baza copilul interior oricând și oriunde.

Exercițiu: Înțelege copilul interior. Ia două scaune și așază-le față în față. Așază-te pe unul dintre ele și imaginează-ți că ești copilul interior, acea părticică din tine care tânjește în continuare să i se împlinească dorințele de siguranță și aprobare. Lasă-l pe acesta să vorbească tot ce simte și gândește în legătură cu socrii și părinții tăi. Ascultă-l cu îngăduință. Apoi ieși din acest rol și așază-te pe celălalt scaun. Din această poziție, privește copilul interior care a stat pe scaunul din fața ta și analizează-ți problema din poziția unui adult.

• Observă-i așa cum sunt. Acțiunile lor vorbesc de propriile goluri sau lipsuri interioare cu care au crescut. Recunoaște-le suferința, tratează-i cu respect, ajută-i cu ce poți și depinde de tine. Dar nu-ți asuma responsabilitatea pentru viața lor. Încearcă să vezi și părțile bune la ei
• Distruge vechile tipare. Nu mai încerca să-i schimbi, nu mai face tot posibilul să le faci pe plac în speranța că v-or fi mai buni cu tine. Acționează conștient în loc să reacționezi. Cea mai practică modalitate de a schimba „cine ești” este să schimbi ceea ce faci.
• Identifică și înlocuiește credințele disfuncționale formate în copilărie. Exemplu credință nesănătoasă: „Fă pe plac altora”. O astfel de credință cultivată din copilărie te poate determina să pui mai presus nevoile celorlalți. Mult mai sănătos ar fi să o înlocuiești cu o credință funcțională: „Mulțumește-te pe tine însuți”.
• Nu-i învinovăți și nu te învinovăți. Vinovăția te poate împiedica să te concentrezi pe soluții rezonabile. Gândind și acționând diferit te vei schimba. Ai putea fi un exemplu pentru ei despre cum poate fi trăită viața: asumat, fără răutate și răzbunare, cu înțelegere, sinceritate și maturitate emoțională și psihică.
• Cunoaște mai mult despre propriile lor familii. O poți face în timpul vacanțelor petrecute cu ei împreună. Întrebându-i direct, răsfoind albumul cu fotografii etc.

Ați ales să formați un cuplu, deoarece aveți motive proprii și personale. Bucuriile, problemele, alegerile și deciziile vă aparțin în totalitate. Nu are nimeni dreptul să se amestece și să încerce „să schimbe”, „să salveze” ori „să ajute” în vreun fel dacă acea intervenție nu este solicitată de voi . Este important să discutați împreună cu soțul despre presiunile, acuzațiile venite de la cei dragi și șă stabiliți anumite granițe sănătoase și flexibile în relații.

Exemple de granițe exprimate clar și asertiv:

• Apreciem mult dorința voastră de a fi aproape unii de alții, dar noi decidem unde vom locui.
• Am înțeles nevoia de ajutor, dar, din păcate, ajutăm doar cu ce putem și cu ce depinde de noi la moment.
• Înțeleg bunele intenții din spatele a ceea ce spui, dar are sens să avem păreri diferite și vom proceda așa cum considerăm noi că e bine.
• Mulțumesc pentru sunet, dar chiar nu pot să vorbesc acum.
• Suntem dispuși să discutăm acest subiect cu voi, dar nu permitem să ne presați.

Dacă nu ați procedat astfel până acum, fiți pregătiți de reacții exagerate din partea părinților. Poate fi greu, inconfortabil și pentru ei, deoarece vechile tipare sunt puternice și apăsătoare. Dar exersând noile modalități mai mult timp, vor deveni cunoscute și privite ca o normalitate.

La fel de util ar fi:

• Să te exprimi când o chestiune este importantă pentru voi. A trece cu vederea unele lucruri este un gest de maturitate. Dar este ineficient să păstrezi tăcerea dacă prețul este un sentiment de amărăciune, nefericire sau resentimente. Specialiștii ne îndeamnă că ori de câte ori avem de făcut o alegere între vină și resentimente, alegem vina. Nu a murit nimeni de la vină, dar oamenii mor din cauza resentimentelor, ele ne îmbolnăvesc. A avea resentimente este ca și cum am înghiți otravă noi înșine, așteptând ca celălalt să moară.
• Vorbește la persoana I. Învățați să spuneți: „eu cred”, „eu simt”, „eu doresc”. O declarație autentică la persoana I spune ceva despre propria persoană fără să îl critice sau să îl culpabilizeze pe celălalt.
• Analizează problema și clarifică poziția. Răspunde-ți la următoarele întrebări: Ce doresc să realizez? Cine este responsabil și pentru ce? Ce anume vreau să schimb? Care sunt lucrurile pe care le voi face și care sunt cele pe care nu le voi face?
• Încearcă să eviți comunicarea prin terți. Daca ești furios/oasă pe unul din părinți, exact acelei persoane trebuie să îi spui acest lucru. Ar putea să nu placă adevărul, dar spus într-o formă respectuoasă este sănătos. Ar fi bine să știi că reacția lor nu depinde tine.
• Dezvoltă curajul să spui „nu” fără ca acest lucru să declanșeze după sine o întreagă dramă. Să-ți aperi partenerul de viață în fața lor și să nu le mai permiți vreodată să se comporte cu lipsă de respect față de el.

Nu pot spune câte generații trebuie să treacă ca în cultura noastră vârstnicii să înțeleagă că fiecare este responsabil de propria fericire. Un grup de oameni dintr-o localitate au mers la un înțelept ca să întrebe cât timp mai au de așteptat, ca oamenii și lucrurile să se schimbe în țara lor. Înțeleptul le-a răspuns: „Dacă să așteptați, atunci mult”.

Cu siguranță, chiar dacă există persoane mature care cred că copiii sunt responsabili de viața lor și încurajează aceste reguli, sunt și părinți care gândesc diferit. Și nu putem generaliza. Este de apreciat faptul că tot mai mulți părinți din țara noastră sunt cointeresați de metode sănătoase de educație. Și vreau să cred că aceasta spune ceva de viitor.

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi. Noi suntem cei care avem control asupra felului în care ne simțim și reacționăm. Înțelege, nu situațiile, oamenii sau evenimentele ne spulberă fericirea, ci felul în care ne raportăm la ele. Având o altă atitudine, acționând diferit, te poți simți mai bine. Iubește, ajută, respectă părinții, dar trăiește-ți viața așa cum ți-o dorești! Și ține minte – comunicarea asertivă este cheia spre succes! 

***

Poți apela cu încredere la specialiștii în domeniul sănătății mintale, care activează în cadrul centrelor comunitare de sănătate mintală din Moldova. 

Rubrica „Dragă M.” este realizată de Moldova.org în parteneriat cu proiectul moldo-elvețian MENSANA – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”. Răspunsurile la scrisorile primite de la cititori sunt pregătite de specialiști în sănătate mintală.

Oricine ne poate scrie anonim despre problemele cu care se confruntă, completând acest formular, având și posibilitatea să lase o metoda de a fi contactați pentru întrebări de concretizare din partea specialistei/ului în sănătate mintală care va prelua cazul. Confidențialitatea datelor cu caracter personal este asigurată.

Ilustrație de Natalia Gârbu