image
Sursa foto: bizlaw.md

Urmărire penală în privința unui tânăr din Traclia, învinuit că a spălat 2,6 mln de lei din vânzarea drogurilor, terminată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Direcția Generală Urmărire Penală și Inspectoratul Național de Investigații din cadrul Poliției, au terminat urmărirea penală în privința organizatorului unui grup criminal specializat în vânzarea marijuanei.

Acesta are vârsta de 20 de ani, este originar din Taraclia, și își făcea studiile la o universitate din Chișinău. Oamenii legii l-au identificat ulterior trimiterii în judecată a unui alt membru al grupului, care avea rol de curier.

Astfel, în perioada 2020-2021 aceștia primeau pe internet comenzile pentru livrarea drogurilor achitate grupului anterior prin terminale publice de plată sau prin alimentarea cartelelor bancare, apoi le plasau în ascunzișuri, după care clienții primeau imaginea cu locația de la care-și puteau prelua comanda.

Ulterior, tânărul învinuit care acționa în calitate de autor și organizator al grupului, a întreprins și acțiuni de deghizare a activității ilegale, prin faptul că a transferat banii din vânzarea drogurilor pe 26 de cartele bancare înregistrate pe numele altor persoane, dar folosite de el, în sumă de circa 2,6 milioane de lei.

Procurorii PCCOCS urmează să trimită învinuitul pe banca acuzaților pentru trafic de droguri și spălare de bani – infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 15 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: