Cum a ajuns să coste uleiul 50 de lei per sticlă: Directorul general Trans Oil vine cu explicații și spune că distribuitorii au majorat prețurile „în avans”

Directorul general si acționarul majoritar Trans Oil, Vaja Jhashi, vine cu mai multe precizări privind scumpirile galopante la ulei. Acesta spune că nu poate controla prețurile pe piață, motiv din care a și cerut plafonarea acestora când distribuitorii au scumpit uleiul „în avans”. La fel, acesta a menționat că prețul la materia primă nu este factorul decisiv, ceea ce a determinat scumpirea sunt aspectele ce țin de logistică și prețul pentru resursele energetice.

Foto: mold-street.com

„Sunt unele procese pe care nu le putem controla, războiul din Ucraina a influențat creșterea prețurilor la resursele energetice, partea logistică la fel s-a scumpit. Atunci am hotărât să ridic prețul pentru a acoperi aceste cheltuieli. Atunci când am mărit prețul cu 6,7 lei, distribuitorii noștri l-au mărit până la 50% în magazine.

Nu este scopul nostru de a vinde uleiul cu câte 50 de lei per sticlă. Doamna Stela (n.r. director Floarea Soarelui SA, Stela Ostrovețchi) s-a adresat de mai multe ori pentru a plafona adaosul comercial de 20 de procente, ca distribuitorii să nu poată mări liber prețurile”, a mai spus acesta.

Vaja Jhashi spune că în ianuarie - aprilie, prețul pentru floarea soarelui a crescut cu 42%, iar pentru materiile adiționale a crescut în medie cu 46%. Ceea ce privește resursele energetice, cheltuielile pentru gazul folosit au crescut cu 300% , iar energia electrică cu 50%. Astfel a justificat majorarea prețului la ulei directorul general Trans Oil.

Litrul de ulei vegetal a ajuns să coste 50 de lei, mai scump cu 25%. Uleiul ambalat în sticle de plastic de 955 ml costă de la 48 la 50 de lei față de prețul anterior de 36-39 de lei. Adică s-a scumpit cu 12 lei sau cu aproximativ 25%.

Fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, a cerut de la Consiliul Concurenței demararea anchetei pe faptul scumpirii. Acesta acuză compania Trans Oil Oficial că a profitat de situația foarte dificilă cu exportul produselor agricole din Ucraina și a început să cumpere producția de acolo cu prețuri reduse. „A micșorat prețul de achiziționare a materiei prime, a majorat semnificativ venitul de la exportul de floarea soarelui și porumbului, a lăsat mulți agricultori din Moldova cu producția la elevatoarele și fără posibilitatea comercializării acesteia, iar acum, compania a hotărât să ridice brusc prețul - Așa arată economia monopolizată”, a scris Slusari. În context, cesta declară că așteaptă „deja mult timp răspuns cu acțiuni concrete din partea autorităților abilitate”.

Consiliul Concurenței a anunțat că investighează cauzele scumpirii uleiului vegetal. Instituția a cerut documentele și informațiile relevante de la producătorul de ulei de floarea-soarelui pentru a elucida aspectele ce țin de prețul majorat.


Pub