Apariție-surpriză a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii la metroul din Londra

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a făcut o apariţie surpriză, marţi, la o ceremonie care a marcat finalizarea unei linii de metrou din Londra care îi poartă numele, relatează Reuters. Suverana a fost însoțită de fiul său, Edward, şi de premierul Boris Johnson, informează Digi24.ro

Foto: Profimedia Images

Regina, care a purtat o pălărie şi o haină de culoare galben aprins în stilul său caracteristic, a dezvelit o placă în stația Paddington.

Aceasta este cea mai recentă ieşire publică pentru monarhul în vârstă de 96 de ani care, în pofida faptului că nu a rostit discursul în Parlament săptămâna trecută din cauza unor problemele de mobilitate, a participat de două ori la un spectacol ecvestru la reşedinţa sa de la Castelul Windsor în ultimele zile.

„Într-o evoluţie fericită, Majestatea Sa Regina participă la evenimentul de azi care marchează finalizarea liniei „Elizabeth”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Palatului Buckingham.

Acest proiect feroviar de 24 de miliarde de dolari trebuia iniţial inaugurat în decembrie 2018, însă a fost amânat de mai multe ori din cauza unor probleme la sistemele de testare şi semnalizare de siguranţă, chiar înainte de începutul pandemiei.

Denumită iniţial „Crossrail”, linia „Elizabeth” va conecta destinaţii aflate în vestul Londrei, inclusiv aeroportul Heathrow şi Reading, cu Shenfield în est. Ea se va deschide publicului pe 24 mai.

Regina Elizabeth a fost văzută în public doar de câteva ori după ce a petrecut o noapte în spital în luna octombrie anul trecut pentru o afecţiune nespecificată, după care i s-a recomandat de către medici să se odihnească, mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

De atunci, ea a participat la angajamente publice fie de la distanţă, fie în persoană la domiciliul de la Castelul Windsor şi nu a participat la deschiderea lucrărilor Parlamentului de săptămâna trecută.


Pub