Ești șofer sau călător și planifici să ajungi în Bulgaria mâine, 18 mai, pe cale terestră? Ambasada Republicii Moldova în Bulgaria, Macedonia de Nord și Albania informează că miercuri, 18 mai, în Bulgaria va avea loc greva transportatorilor.
Astfel, circulația la intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România ar putea fi afectată.
„Informăm că mâine, 18 mai 2022, în Bulgaria va avea loc greva transportatorilor. Aceasta ar putea afecta circulația inclusiv la intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România!”
În acest context puteți anula vizita în Bulgaria sau vă puteți înarma cu răbdare dacă doriți neapărat să ajungeți la destinație.