Devino campionul schimbării 2022! LID Moldova dă start înregistrărilor pentru concursul Champions of Change

GCC-09-min-scaled-920×613
Foto: LID Moldova

Pentru al patrulea an consecutiv LID Moldova organizează concursul Champions of Change. Scopul proiectului este de a scoate în evidență cei mai ambițioși oameni care au continuat pe parcursul anului 2021 să aducă plus valoare comunităților din care fac parte. Campionii edițiilor precedente au demonstrat că există un munte de potențial în Republica Moldova.

Organizatorii spun că și în acest an doresc să promoveze și susțină istoriile de succes ale adevăraților campioni. Fiind siguri că istoriile remarcabile ale câștigătorilor vor inspira și alte inițiative publice.

Pe 16 mai, 2022 a fost dat startul campaniei de înscriere. Tradițional, top trei cele mai bune inițiative sunt premiate, sub formă de grant sau cofinanțare în valoare de 1 000 de euro din partea partenerului Friedrich Naumann Foundation for Freedom. 

În concurs poate participa orice persoană cu cetățenia Republicii Moldova, majoră, care se înregistrează prin completarea și transmiterea formularului de participare. De asemenea, puteți nominaliza o altă persoană prin completarea formularului, cu mențiunea clară că este o nominalizare în favoarea unei terțe persoane. Etapa de înregistrare se desfășoară în intervalul 16 mai 2022 – 1 iulie 2022.

La etapa de jurizare se vor desemna 15 câștigători dintre toți cei înscriși în concurs conform următoarelor criterii:

# inițiativele sau proiectele candidatului au impact și continuitate în societate;
# creează, promovează standarde și așteptări ridicate în domeniul lor de activitate;
# integritatea și reputația personală și profesională este ireproșabilă;
# este deschis să coopereze și să susțină inițiativele similare sau conexe, inclusiv prin schimb de experiență și mentorat;
# persoana este dedicată apărării și promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și valorilor democratice.

Concursul „Champions of Change” este o competiție deschisă tuturor cetățenilor Republicii Moldova care au atins rezultate remarcabile în activități comunitare și/sau de interes public sau au stabilit noi standarde în diverse domenii de activitate pe parcursul anului 2021.

Toți campionii desemnați de juriu vor primi statueta din bronz „Champion of Change” cu numele său inscripționat pe ea, iar cele mai bune inițiative vor fi premiate (sub formă de grant sau cofinanțare în valoare de 1000 de euro) din partea partenerului Friedrich Naumann Foundation for Freedom pentru o inițiativă sau proiect nou.

Te încurajăm să urmărești pagina de Facebook a LID Moldova și pagina web a Fundației pentru mai multe detalii.

# etapa de înscriere: 16 mai – 1 iulie 2022

# etapa de jurizare: 1 iulie – 1 august 2022

# afișarea rezultatelor: august – septembrie 2022

# GALA de premiere: septembrie 2022

Regulament CofC2022!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente