Preţurile globale ale grâului cresc, după interzicerea exporturilor din India

16 Mai 2022, 08:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
16 Mai 2022, 08:25 // Actual //  Lupu Eduard

Preţul grâului a făcut un salt pe pieţele internaţionale după ce India a interzis exportul cerealelor de bază, relatează BBC. Indicele de referinţă al grâului a crescut cu până la 5,9% la Chicago, cel mai ridicat nivel din ultimele două luni.

Interzicerea exporturilor vine în contextul în care un val de căldură a afectat culturile de grâu din India, ducând preţurile interne la un nivel record.

În acest an, preţul grâului a crescut cu aproximativ 60% pe pieţele mondiale.

Guvernul indian a declarat că va permite în continuare exporturile susţinute de scrisori de credit care au fost deja emise şi către ţările care solicită livrări „pentru a-şi satisface nevoile de securitate alimentară”.

De asemenea, oficialii guvernamentali au declarat că interdicţia nu este permanentă şi că ar putea fi revizuită.

Cu toate acestea, decizia a fost criticată de miniştrii agriculturii din cadrul Grupului celor şapte naţiuni (G7), reuniţi în Germania.

„Dacă toată lumea începe să impună restricţii la export sau să închidă pieţele, acest lucru ar agrava criza”, a declarat ministrul german al alimentaţiei şi agriculturii, Cem Ozdemir.

G7 este o organizaţie formată din cele mai mari şapte economii avansate din lume, care domină comerţul global şi sistemul financiar internaţional. Acestea sunt Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Deşi India este al doilea mare producător de grâu din lume, nu a fost până acum un exportator important, deoarece cea mai mare parte a recoltei sale este vândută pe pieţele interne.

Însă exporturile de grâu ale Ucrainei s-au prăbuşit după invazia rusă, iar în condiţiile în care seceta şi inundaţiile ameninţă culturile altor producători importanţi, traderii se aşteptau ca livrările din India să compenseze o parte din deficit.

Înainte de interdicţie, India îşi propusese să livreze anul acesta o cantitate record de 10 milioane de tone de grâu.

Preţurile mondiale ale alimentelor au atins un nou record în martie, după ce războiul din Ucraina a provocat un „salt uriaş”, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care conflictul a întrerupt livrările de la cel mai mare exportator mondial de ulei de floarea-soarelui – Ucraina – ceea ce înseamnă că şi costurile alternativelor au urcat. Ţara este, de asemenea, un producător important de cereale, precum porumbul şi grâul, al căror preţ a crescut brusc şi el.

ONU a declarat că preţurile mondiale la alimente au scăzut uşor în aprilie, dar rămân cu aproape 30% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea preţurilor la alimente, împreună cu o creştere bruscă a costului energiei, a dus la creşterea inflaţiei în întreaga lume.

Realitatea Live

19 Apr. 2024, 11:55
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Soroceanu Olga
19 Apr. 2024, 11:55 // Oameni şi Idei //  Soroceanu Olga

Marina Harin este o antreprenoare pasionată de amenajări și decor cu flori. Ea se confruntă cu o provocare majoră: profitul întârzie să apară. Deși domeniul este plin de potențial, există câteva cauze posibile pentru această situație.

În video de mai jos, afli drumul ei și provocările pe care le are.

Tânăra poate trece de această încercare prin analiză atentă, adaptare și perseverență. Cu o abordare strategică și o atenție deosebită la detalii, afacerea ei de amenajări și decor cu flori poate deveni profitabilă.

Emisiunea „Afaceri la Microscop” poate fi vizionată pe RLIVE TV, joi la 22:00, sâmbăta la 06:00 și miercuri la 16:00.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău