S-au înmulțit furturile în magazinele din Rusia. Mezelurile și alcoolul, în top

15 Mai 2022, 18:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
15 Mai 2022, 18:09 // Actual //  Lupu Eduard

În Rusia, în perioada februarie-aprilie a acestui an, în magazine au fost înregistrate în medie aproximativ 130 de furturi, ceea ce înseamnă cu 18% mai mult faţă de anul precedent, relatează agenţia de presă RBC, citând date de la NTechLab, un dezvoltator al unui sistem de recunoaștere facială care colaborează cu retaileri.

Astfel, experții ruşi susţin că, în magazinele alimentare, primele cinci categorii de produse care au atras cel mai des infractorii în cele trei luni de raportare au inclus produse de cofetărie (19% din totalul furturilor), mezeluri (16%), alcool (14%), brânzeturi (13%), cafea și cacao (7%).

În același timp, furturile de produse la casele cu autoservire au devenit deja un obicei. Numărul participanților la astfel de fraude în perioada analizată a crescut cu 34%, indică NTechLab. ”De îndată ce economia înregistrează un regres, cazurile de furt devin mult mai frecvente”, confirmă Serghei Agibalov, managerul grupului Sportmaster.

Trebuie remarcat faptul că, în primele săptămâni după începerea operațiunii militare a Rusiei în Ucraina și sancțiunile ulterioare occidentale, precum și pe fondul unei deprecieri accentuate a rublei, într-o serie de regiuni a existat o cerere excesivă pentru anumite tipuri de alimente (hrișcă, zahăr), aparate electrocasnice și electronice, articole de igienă personală, medicamente. Ca urmare a existat o penurie a acestor bunuri, iar prețurile pentru multe tipuri de produse au crescut brusc.

Realitatea Live

25 Apr. 2024, 13:46
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
25 Apr. 2024, 13:46 // Slider //  MD Bani

Philip Morris International a prezentat Raportul Integrat pentru anul 2023 care demonstrează o creștere semnificativă pe segmentul produselor fără fum. În cadrul unei conferințe la Paris, vicepreședintele Comunicare Globală PMI, Tommaso Di Giovani, a declarat că, în 2023, veniturile companiei provenite din vânzarea produselor fără fum au constituit 36.4%. El a precizat că cea mai bună performanță a fost înregistrată pe 25 de piețe, unde ponderea produselor fără fum în venituri a depășit 50 la sută, scrie InfoMarket.

PMI estimează că la nivel mondial sunt aproximativ 33 de milioane de utilizatori adulți ai produselor lor fără fum, inclusiv 28,6 milioane de utilizatori de dispozitive de încălzire a tutunului. Produsele sunt disponibile pe 84 de piețe din întreaga lume.

Ungaria, Lituania, Portugalia, Grecia și Slovacia se disting ca având cele mai mari cote de piață pentru produsele fără fum. O cotă de piață înaltă a acestor produse sunt raportate, de asemenea, în Republica Cehă, Italia și România. 

„Aceste rezultate demonstrează că ne aflăm pe drumul corect  spre un viitor fără fum”, spune Tommaso Di Giovanni. „Majoritatea investițiilor noastre sunt concentrate în Europa, ceea ce arată importanța acestei regiuni pentru noi. Am început transformarea unităților noastre de producție din Europa, iar acum 7 dintre cele 11 fabrici specializate în producerea tutunului pentru încălzire se află în UE, cele mai mari investiții fiind în fabricile din Otopeni (România) și Bologna (Italia)”, a mai spus Tommaso Di Giovanni.

Acesta a declarat că, în ultimii ani, PMI a investit aproximativ $12,5 miliarde în dezvoltarea și cercetarea produselor fără fum, urmând obiectivul de a dezvolta alternative mai puțin nocive la fumatul tradițional.

Vorbind despre reglementare, Di Giovanni remarcă faptul că disponibilitatea produselor fără fum și accesul  la informațiil despre acestea poate contribui la reducerea ratei fumatului. Un exemplu de politică eficientă este în Suedia, unde popularitatea snusului, un produs fără fum de uz oral, a transformat Suedia în țara cu cea mai mică incidență a cancerului pulmonar din Europa.

„Acolo unde produsele fără fum sunt interzise, iar țigările tradiționale domină piața, observăm mai puține schimbări pozitive în statisticile privind rata fumatului”, a conchis el. De exemplu, în Turcia, Olanda și Brazilia, unde vânzarea produselor fără fum este interzisă, rata fumatului a rămas practic neschimbată în ultimii ani.

În schimb, țările care asigură acces la alternative fundamentate științific, au înregistrat o scădere semnificativă a ratei fumatului. De exemplu, în Suedia, între 2014 și 2022, rata fumatului a scăzut cu 50%, în Noua Zeelandă cu 48%, în Japonia cu 33% și în Regatul Unit cu 29%.

„Acest lucru confirmă importanța inovațiilor și a unei reglementări echilibrate în atingerea obiectivelor de sănătate publică pentru reducerea fumatului”, subliniază Di Giovanni. El mai precizat că politica Suediei de a deveni o „țară fără fum” până în 2025 este un exemplu de strategie de succes în această direcție.

Vicepreședintele Comunicare Globală PMI a declarat că, având în vedere tendințele actuale, Philip Morris International continuă să-și dezvolte produsele fără fum, cu scopul de a oferi fumătorilor adulți o alternativă mai puțin nocivă.

Rezultatele din 2023 subliniază progresul companiei în implementarea strategiei de reducere a riscurilor asociate fumatului și confirmă angajamentul PMI către un viitor fără fum, ceea ce, într-un final, ar putea aduce schimbări semnificative în domeniul sănătății publice la nivel global.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău